Inceputul acestei saptamani ar putea aduce un nou maxim istoric pentru euro, ultimul, de 4,6599 lei, fiind atins in 16 ianuarie.
Evolutia leului a fost influentata de proiectiile negative ale BNR, care in ultimul sau raport asupra inflatiei estimeaza o scadere puternica a cresterii economice, la un nivel de 4%.
In Raport, banca centrala anticipeaza „decelerarea notabila a cresterii economice in 2018, marcata de evolutiile nefavorabile din trimestrul I, inclusiv in contextul diminuarii increderii agentilor economici”. Reamintim ca PSD si-a construit proiectul de buget pentru acest an pe o crestere a PIB de 5,5%.
O veste buna a venit din partea INS care a anuntat o decelerare a cresterii preturilor in iulie la 4,56%, dupa ce rata lunara a inflatiei din iunie a fost de 5,4%.
Insa principala cauza a deprecierii leului a fost reprezentata de prabusirea rublei si a lirei turcesti.
Daca scaderea monedei ruse, de la inceputul saptamanii, s-a temperat, in schimb cea turceasca a trimis in jos inclusiv pietele bursiere europene, datorita expunerii marilor institutii financiare la bancile turcesti, un semnal de alarma fiind tras chiar de BCE, care a transmis ca este „ingrijorata”.
Ultima „vinovata” este Administatia Trump care a anuntat cresterea tarifelor de import pe otel si aluminiu facute din Turcia, iar lira a ajuns la o depreciere de circa 35% fata de dolar de la inceputul anului. La finalul perioadei, moneda turceasca a pierdut 18%, cea mai mare scadere din 2001, cand a avut loc precedenta criza financiara.
Presedintele Recep Tayyip Erdogan, unul dintre idolii celor care conduc PSD, a tinut un discurs prin care a indemnat cetatenii turci sa vanda aurul, euro si dolari pe care ii detin si sa ii schimbe in lire, chemand in ajutor si Divinitatea!
Revenind pe plan local, violentele de la mitingul Diasporei vor afecta parcursul leului, investitorii temandu-se ca vor apare schimbari politice.
Cursul euro a inceput perioada cu o medie de 4,6250 lei si a incheiat-o cu una de 4,6567 lei, intr- o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,653 – 4,66 lei.
Media dolarului american a urcat de la 4 la 4,0594 lei, cotatiile de vineri atingand un varf de 4,088 lei.
La sfarsitul peroadei, moneda elvetiana s-a apreciat, urmare a crizei create de sistemul financiar din Turcia, pana la 1,134 franci/euro, iar media a urcat la 4,0811 lei, cel mai ridicat nivel incepand cu 26 iulie 2017.
Perechea euro/dolar a scazut vineri pana la 1,1388 dolari, minim care nu a mai fost atins din iulie 2017. Moneda unica valora 1,1411 dolari, la inchiderea pietelor americane.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a incheiat perioada la un curs de 6.391,66 dolari, mai jos cu circa 1.000 dolari fata de finalul saptamanii precedente… (R.G.)