Procurorii militari din Timisoara au finalizat ancheta in cazul celor patru subofiteri din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Timis, acuzati de lipsire de libertate in mod ilegal si abuz in serviciu, si au decis sa-i trimita in judecata.
Plutonierii adjutanti Florin Gruiescu, Ionel Pupsa si Florentin Stanciu, dar si plutonierul major Adrian Petruescu, din cadrul Detasamentului 6 Lugoj, Postul de Jandarmi Buzias, n-au reusit sa-i convinga pe anchetatori ca au procedat legal, in noaptea de 30/31 augurt 2016, in localitatea Silagiu, langa Buzias, cand au retinut o persoana, i-au ridicat armele de vanatoare, dupa care au condus-o la sediu, unde a fost detinuta ilegal timp de trei ore.
“Ridicarea armelor si a documentelor personale s-a facut in mod abuziv, fara a mi se prezenta o justificare legala, cata vreme nu am comis nici o infractiune si nici macar contraventie la regimul armelor sau la regimul vanatorii. De asemenea, mi-au fost retinute documentele personale de catre un superior al echipajului de jandarmi, care a sosit la fata locului, dupa ce anterior m-a amenintat prin telefon de mai multe ori”, se mentioneaza in plangerea depusa la Parchetul Militar de partea vatamata Boran Tinel Trandafir, 42 de ani, din Timisoara.
In opinia col. magistrat Dan Borca, procurorul care a instrumentat acest dosar, fapta inculpatilor, comisa cu intentie, de a-l cerceta penal pe Boran Tinel si de a sesiza instanta de judecata, pentru ca ulterior sa se constate inexistenta faptelor, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu.
“Inculpatii au exercitat in mod abuziv autoritatea cu care au fost investiti, prin oprirea in trafic, pe un drum public, a autoturismului persoanei vatamate si supunerea lui Boran Tinel la procedurile specifice unei infractiuni flagrante, demers dovedit ulterior ca injust si neintemeiat”, se precizeaza in rechizitoriul cauzei.
De asemenea, procurorul precizeaza ca restrangerea in mod ilegal a libertatii de a se deplasa a persoanei vatamate, in intervalul 2 – 5,30, prin retinerea nejustificata a acestuia, chiar si in autoturismul sau, prin ridicarea documentelor personale, a armelor si supravegherea constanta, intruneste elementele infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.
Cei patru inculpati au incercat sa se apere, spunand ca, la primirea misiunii, le-a fost prelucrat de catre lt. col. Gabriel Zamfirescu, martor in dosar, marca si numarul de inmatriculare al autoturismului persoanei vatamate ca fiind posibil implicat in activitati de braconaj.
“Ulterior, cu ocazia confruntarii cu persoana vatamata, inculpatii au negat acest aspect, asumandu-si integral faptele si consecintele lor”, precizeaza procurorul in actul de trimitere in judecata.
De partea cealalta, Boran Tinel a vehiculat ideea ca militarii jandarmi ar fi favorizat anumiti vanatori din zona Buzias in detrimentul altora, respectiv pe numitul Otescu, care ar avea relatii de prietenie cu lt. col. Gabriel Zamfirescu, comandantul Detasamentului 6 Jandarmi Lugoj. Acest aspect nu a putut fi probat.
In cazul in care cei patru inculpati vor fi gasiti vinovati, risca pana la 7 ani de inchisoare. (V.E.)