COMPLICITATI DE PARTID! O constructie ilegala apartinand unui mare sef din cadrul Finantelor Timis, trecuta cu vederea de inspectorii Primariei Timisoara

Daca ai norocul sa cunosti vreun inspector de prin Primaria Timisoara, in cazul in care intentionezi sa construiesti ceva fara autorizatie, te poti considera un om fericit.


Cu un simplu trafic de influenta, poti sa-ti pui in aplicare orice fantezie imobiliara sau artistica, de la terase pe acoperisuri si baghete de carton in fata institutiilor de cultura, pana la bucati de tabla montate in asfalt si balcoane extralarge cat o garsoniera.

Totul e ca vecinii sa-si tina gura, iar mass-media sa nu creeze acea presiune psihica la care, de fiecare data, primarul Nicolae Robu raspunde ca este o persoana ultra corecta. Este posibil ca edilul sef al Timisoarei sa fie o persoana cu frica de Codul Penal, dar poate garanta ca la fel sunt si angajatii de la Urbanism, de pilda?

Pentru ca este imposibil ca un inspector, in plimbarea lui zilnica pe teren, sa constate “mutilarea” unui imobil, iar dupa verificarea autorizatiei sa decreteze ca este vorba despre o constructie ilegala, si totusi sa ramana pasiv. Nici sanctionare contraventionala, nici demolare si readucerea constructiei in limitele autorizatiei, nici intrarea in legalitate prin refacerea documentatiei.

Carui fapt se datoreaza aceasta abdicare de la atributiile de serviciu? Fara a emite supozitii de genul o mana spala pe alta sau ca fratii masoni sunt obligati sa-si acorde sprijin in orice situatie, vom spune doar ca respectiva constructie, aflata la parterul blocului A99, de pe strada Lucerna nr. 2, apartine unui fost director adjunct al Administratiei Judetene a Finantelor Publice Timis, actual sef de Serviciu, si ca a fost avizata de Primaria Timisoara in 29.06.2006 (autorizatie nr. 1596).

Singura problema, sesizata si de inspectorul de la Urbanism, a fost nerespectarea prevederilor autorizatiei si a proiectului tehnic, respectiv construirea unui balcon extralarge, de aproape 20 mp, dimensiuni apropiate de o garsoniera.

“La vremea respectiva, a venit un inspector de la Primaria Timisoara, a verificat actele, a constatat ca latimea balconului depaseste cu mult dimensiunea prevazuta in autorizatie, insa nu s-a intamplat nimic. Cum s-a rezolvat, ce s-a rezolvat, nu stiu, cert este ca au incercat si alti vecini sa obtina autorizatii pentru asemenea extinderi, dar nu au reusit”, ne-a declarat, confidential, o locatara din blocul cu garsoniera in loc de balcon.

Legea 50/1991 prevede ca executarea unei lucrari de constructii cu nerespectarea prevederilor autorizatiei si proiectului tehnic se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 50.000 si 100.000 de lei.

Aceeasi lege, modificata si republicata, stipuleaza aplicarea unor sanctiuni cuprinse intre 1.000 si 10.000 de lei pentru construirea unui balcon fara autorizatie sau fara respectarea autorizatiei.

Insa, cu siguranta, marele sef din cadrul Finantelor Timis nu va pati mai nimic, in conditiile in care sanctiunile pecuniare se prescriu intr-un termen de trei ani. Fireste, poate fi obligat sa-si refaca documentatia si sa intre in legalitate, insa nici acest lucru, probabil, nu se va intampla, cata vreme titularul constructiei ilegale este un important si la timp cotizant membru PNL Timis.

Cat priveste o posibila autosesizare a autoritatilor pentru abuzul in serviciu al inspectorului care a inchis ochii la o ilegalitate (nu am spus mita sau primire de foloase necuvenite!), este posibil ca si acest demers justitiar sa fie prescris…

In tentativa de a solicita opinia finantistului despre acest exces de natura imobiliara, ni s-a transmis ca balconul nu a fost intabulat si ca are toata convingerea ca articolele de presa care-l vizeaza sunt scrise la comanda, la preturi modice, in lei sau in valuta.

Vom urmari, totusi, cat de ultra corect este primarul Nicolae Robu si cum are grija de patrimoniul si arhitectura orasului, urmand sa solicitam in scris ca, in baza Legii 544, sa ni se comunice modul in care s-a rezolvat acest caz. (Vlad Enciu)

 

Leave a Reply