Corespondentii televiziunii Kanal D de la Timisoara fac un apel la toti telespectatorii de buna credinta, indiferent cat de suparati sunt dupa rezultatul final de la Exatlon, sa-i ajute sa redevina on-line, cu stiri si reportaje din orasul de pe Bega, dupa ce persoane necunoscute i-au deposedat, probabil din greseala, de echipamentul profesional de inregistrare sau transmisiune in direct.
“Prieteni, mi s-au furat, azi-noapte, din portbagajul masinii, echipamentul profesional cu care lucrez la Kanal D: aceasta camera de filmat Panasonic si microfonul Sennheiser din poza si toate accesoriile, plus portofelul cu actele personale. Va rog frumos daca aveti vreo informatie, contactati-ma! Politistii ne-au spus sa urmarim site-urile de vanzari, casele de amanet si pietele de vechituri. Va multumesc!”, este mesajul disperat al operatorului TV Silviu Craciun, jurnalistul care a ramas, intempestiv, fara obiectul muncii prestate de cativa ani.
De remarcat faptul ca, desi reporterul Christian Sabbagh, vedeta Kanal D, a realizat zeci de anchete si reportaje in compania mascatilor si a politistilor fara identitate protejata din Bucuresti, in orasul de pe Bega avem o situatie total diferita, cu o echipa de la aceeasi televiziune pe care aparatorii linistii si ordinii publice o trimite in pietele de vechituri si la casele de amanet pentru a-si recupera echipamentul, in locul unei abordari profesioniste a incidentului.
Asadar, dragi telespectatori ai Kanal D, daca vi se ofera la vanzare, la pret de chilipir, echipamentul TV al tandemului Ana Turda – Silviu Craciun, nu ezitati sa-l achizitionati pentru a-l restitui celor doi profesionisti care promoveaza imaginea Timisoarei sau sa apelati la 112.
Va fi, desigur, un nou caz complex rezolvat in timp record de Politia Romana… (V.E.)