Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sa o excluda din magistratura pe Alina-Manuela Baciu (foto), de la Tribunalul Dolj, unul dintre cei mai experimentati judecatori de la instantele din Oltenia.
“In sedinta de azi, 25 aprilie 2018, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii a admis actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva doamnei Baciu Alina Manuela, judecator in cadrul Tribunalului Dolj.
In temeiul prevederilor art.100 lit. e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, s-a aplicat doamnei judecator sanctiunea disciplinara „excluderea din magistratura”, pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. c) si f) din acelasi act normativ – „atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”, respectiv „refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu”, se mentioneaza intr-un comunicat al CSM.
Potrivit raportului Inspectiei Judiciare, judecatoarea Alina-Manuela Baciu, in timpul exercitarii atributiilor de serviciu, ar fi avut un comportament inadecvat, concretizat intr-o atitudine agresiva verbal fata de presedintele sectiei si grefierul de sedinta, aruncand dosarele prin birou si pe hol. Incidentul nu a fost singular, existand si alte situatii in care magistratul a avut un comportament inadecvat, folosind un ton ridicat si adresand acuzatii celorlalti colegi. De asemenea, in perioada octombrie – noiembrie 2017, desi s-a prezentat la instanta, a refuzat explicit participarea la sedintele de judecata in care a fost programata.
Alina-Manuela Baciu este judecator de 18 ani si activeaza la Sectia II Civila de litigii cu profesionisti si cauze de insolventa a Tribunalului Dolj.
Hotararea CSM poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. (G.I.)