BANI LA POLI! Primaria Timisoara poate aloca pana la 15 milioane de euro activitatilor sportive. Legea care permite autoritatilor locale sa finanteze sportul, promulgata de presedintele Klaus Iohannis

Saracia in care se zbate sportul timisorean, care in ultima vreme este sustinut doar prin contributiile banesti ale oamenilor de afaceri care-l simpatizeaza pe primarul Nicolae Robu, poate lua sfarsit odata cu promulgarea legii prin care autoritatile locale pot sponsoriza in mod legal activitatile sportive.


Un comunicat al Administratiei Prezidentiale anunta faptul ca presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea ordonantei de urgenta nr. 38/2017 privind modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000.

Legea pentru aprobarea OUG 38/2017 vizeaza modalitatile prin care sportivii de performanta isi pot desfasura activitatea sportiva si conditiile in care administratiile publice locale pot finanta activitatile sportive.

Guvernul a aprobat pe 18 mai 2017, printr-o ordonanta de urgenta, modificarea Legii educatiei fizice si sportului, astfel incat autoritatile locale vor putea finanta activitati sportive in baza unor contracte incheiate cu sportivii in limita unui plafon de maximum 5% din bugetul unitatii administrativ-teritoriale, a declarat ministrul Tineretului si Sportului de la momentul respectiv, Marius Dunca.

“Sunt structuri sportive sau cluburi sportive, ori de stat, ori private, care sunt in pragul falimentului. Si de aceea am solicitat sa venim cu o modificare, cu o ordonanta de urgenta. In primul rand, ordonanta de urgenta va reglementa finantarea activitatilor sportive de catre administratia publica locala. Sportivii isi vor putea desfasura activitatea in baza unui contract de activitate sportiva. Veniturile realizate din contractul de activitate sportiva se incadreaza in categoria veniturilor din activitati independente, prevazute de Codul fiscal”, a afirmat Dunca intr-o conferinta de presa.

Actul normativ creeaza cadrul legal necesar administratiilor publice locale pentru acordarea sumelor de la buget necesare finantarii “programelor sportive ale cluburilor de drept public-privat, finantarea cluburilor sportive de drept privat”. In conditiile in care Timisoara are un buget de aproape 300 milioane de euro, dupa intrarea in vigoare a acesteo ordonante de urgenta, activitatile sportive vor putea fi finantate cu nu mai putin de 15 milioane de euro. (V.E.)

3 thoughts on “BANI LA POLI! Primaria Timisoara poate aloca pana la 15 milioane de euro activitatilor sportive. Legea care permite autoritatilor locale sa finanteze sportul, promulgata de presedintele Klaus Iohannis

  1. Sunteti prost informat. Legislația națională și comunitară privind ajutorul de stat nu s-a modificat, chiar dacă a fost eliminată din legea sportului prevederea informativă de respectarea acestei legislații. Niciun jurist nu o să semneze de legalitate un HCL dacă nu se respectă și legislația privind ajutorul de stat, discutând totuși de niște cluburi sportive de drept private. Apoi, conform Ordinului nr. 130/2006, art. 2, finanțarea proiectelor cluburilor sportive de drept privat se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, adică nu se pot plăti salarii. Anexa 2 a ordinului mai impune ca solicitantul “să nu se afle în litigiu cu instituția publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanțare”, ori vă reamintesc că raportul Curții de Conturi a fost confirmat definitiv de Curtea de Apel Timisoara, și chiar dacă recuperarea prejudiciului este tergiversată intenționat de către primar, totuși, nimeni nu-și asumă răspunderea alocării altor bani în condițiile în care primarul deja dă vina pe Consiliul Local pentru perioada 2012-2018 când s-au alocat ilegal 5,5 milioane de euro stabiliți drept prejudiciu de Curtea de Conturi si Curtea de Apel Timis.

  2. Ba mai mult, s-a eliminat si plafonul de 5%, lasand la aprecierea autoritatilor locale cuantumul finantarii cu respectarea regulii de minimis (ajutorul de stat)! Sunteti, intr-adevar, intr-o grava eroare domnule/doamna ziarist!

  3. Domnule Radu G. este posibil ca dvs, un distins universitar care duceti o lupta acerba cu Germania pentru a-si achita datoriile istorice fata de Romania, in cuantum de 19 miliarde de euro, sa nu rasfoiti macar legislatia interna a tarii dvs?

    Ordonanta de urgenta nr. 38/2017 privind modificarea si completarea Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 spune foarte clar, la art. 18, alin. (3), ca “Autoritatile administratiei publice locale pot aloca sume pentru finantarea activitatii potrivit alin. (1) şi (2) in limita a maximum 5% din bugetul aprobat”.

    Sunteti, intr-adevar, intr-o grava eroare, domnule Golban

Leave a Reply