O interventie in forta a pompierilor de la ISU Timis a salvat de la dezastru, joi seara, una dintre cladirile emblematice ale Timisoarei.
Un incendiu ce risca sa se extinda rapid si sa produca pagube importante Palatului Dicasterial, sediul tuturor instantelor de judecata din Timisoara, a izbucnit la ultimul etaj al cladirii, alarmand trecatorii.
Evenimentul a fost anuntat la numarul unic de urgenta 112 la ora 18,37, iar pentru stingerea rapida a focului a fost necesara deplasarea la fata locului a patru autospeciale de stingere cu apa si spuma, doua autoscari mecanice, dar si un efectiv important de pompieri, format din 20 de subofiteri si un ofiter.
Interventia a fost ingreunata de degajarile mari de gaze toxice, insa misiunea a fost dusa la bun sfarsit, fara ca flacarile sa se extinda in cladirea monument istoric.
“ISU Timis a fost solicitat sa intervina pentru lichidarea unui incendiu la un birou din Palatul Justitiei din Timisoara. S-au autoevacuat 17 persoane si au fost afectate de incendiu elemente combustibile dintr-un birou, cu mari degajari de gaze toxice. Nicio persoana nu a necesitat ingrijiri medicale. In momentul de fata incendiul a fost lichidat”, a comunicat purtatorul de cuvant al ISU Timis, Elena Megherea.
Dupa lichidarea incendiului s-a trecut la asigurarea zonei si inlaturarea efectelor negative. Deocamdata nu se cunosc motivele care au dus la izbucnirea focului. (V.E.)
Foto: ISU Timis
Scarlatescu Cristian jr. ce parere ai, că cam asa o inceput incendiul si la tine in Complex sau? Io zic ce zice si expertul