Un preot cu harul violentei din zona Banatului este cercetat penal pentru ultraj si lovire, fiind la un pas de caterisire, dupa ce ar fi batut un politist chiar pe holul cladirii unde-si are sediu Politia Locala din Lugoj.
Totul a plecat de la faptul ca politistul local ar fi lipit pe masina preotului un autocolant, prin care il invita la sectie pentru faptul ca ar fi parcat neregulamentar pe o strada din oras.
Preotul Cristian Guran, parohul bisercii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Scaius, judetul Caras-Severin, a dat curs invitatiei si a mers pe strada Timisoarei, la sediul Politiei Locale, unde a aflat ca a fost amendat cu 435 de lei pentru ca a incalcat legea.
La cateva minute dupa ce i s-a adus la cunostinta sanctiunea, intre slujitorul Domnului si politist a avut loc un schimb dur de replici, iar la iesirea din biroul agentilor comunitari, omul in sutana i-a aplicat omului legii un croseu de dreapta, in plina figura, care l-a facut knockout. Colegii politistului nu au fost de acord cu aceasta pedeapsa laica au sarit imediat pentru a-l imobiliza pe preotul bataus.
Politistul a depus plangere impotriva preotului, iar politistii si procurorii au deschis un dosar penal. Seful Politiei Locale Lugoj a refuzat să comenteze incidentul, precizand doar ca „institutional, am facut toate demersurile legale”… (V.E.)