Autoritatile s-au sesizat rapid in cazul piromanului bolnav psihic, care de mai multi ani terorizeaza locatarii unui imobil din centrul Timisoarei, si au decis internarea acestuia la Spitalul de Psihiatrie din Jebel.
Semnalul de alarma tras de Impact Press, dupa ce Popescu Raul Silvius, 47 de ani, si-a dat foc apartamentului, iar incendiul risca sa cuprinda tot imobilul situat pe bulevardul Republicii nr. 8, la doi pasi de cladirea Teatrului National, a provocat un adevarat pelerinaj al autoritatilor la locul incidentului.
“Au venit de la Politie, Pompieri, Jandarmi, Ambulanta si alte institutii de autoritate publica, iar dupa o scurta evaluare a situatiei, s-a decis internarea fortata a vecinului la Psihiatrie. Nu au venit cei de la Sanatate Publica, desi i-am anuntat de mai multe ori ca in acel apartament sunt depozitate tone de gunoi si riscam sa ne invadeze sobolanii.
Deocamdata am scapat de probleme, de frica incendiilor repetate, in conditiile in care apartamentul acelei persoane a luat foc de doua ori, insa ce se va intampla cand va fi externat? Va fi monitorizat de oamenii legii? Ne-a amenintat ca ne da foc si o sa ardem ca sobolanii, iar toti cei 40 de locatari din bloc traim cu teama”, ne-a declarat unul dintre proprietarii locuintelor din imobilul cu probleme.
Chestionat asupra duratei de spitalizare, medicul curant de la Spitalul de Psihiatrie din Jebel l-a anuntat pe administratorul imobilului ca, in cateva zile, pacientul va fi externat si, pe cat posibil, supravegheat medical, insa a recomandat reprezentantilor asociatiei sa se ocupe de pensionarea piromanului pe motiv de boala.
“Este un lucru imposibil, pentru ca la ultimul incendiu, cel din noaptea de 5/6 februarie, stins cu greu de pompieri, au ars toate actele, hartiile, documentele din apartamentul de la etajul trei. Cum sa-i reconstituim noi actele de munca, iar, pana la urma, ce obligatii avem noi fata de situatia acestui vecin pe care rudele nu vor sa-l mai recunoasca?”, este intrebarea retorica pe care ne-a transmis-o administratorul.
Se asteapta, ca solutie temporara, un ajutor din partea autoritatilor care pot decide internarea nevoluntara, a procurorului la care a ajuns plangerea penala semnata de toti locatarii.
Legea 487/2002, republicata in 2012, a sanatatii mintale si a protectiei bolnavului psihic, permite procedura de internare nevoluntara, in cazul in care medicul psihiatru considera ca bolnavul sufera de tulburari psihice si exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane (art.54).
Internarea nevoluntara o poate solicita, in primul rand, familia persoanei, care in acest caz lipseste cu desavarsire, cat si medicul de familie, instanta de judecata, reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica, reprezentantii politiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de un procuror (art.56).
Toti cei enumerati de aceasta lege, care au luat la cunostinta despre existenta unui caz grav si nu au dispus masuri asiguratorii, pot raspunde penal in cazul unei tragedii provocate de persoana bolnava psihic. (G.I.)
daca in acel imobil mai functiona Camera de Conturi Timis sau biroul de fabricant de praf de inghetata al comunistului Ion Raducanu, altfel se punea problema. Asa, locatarii sunt lasati la voia intamplarii si la mana functionarilor cu salarii scazute