AVOCATURA MONDENA! Stagiarii din Baroul Timis au depus juramantul profesional, in cadrul unei sedinte festive in care s-a acordat, in premiera, distinctia “Decan de onoare”

Avocatii stagiari din Baroul Timis au depus juramantul profesional, vineri, 26 ianuarie, in cadrul unei sedinte festive extrem de selecte, la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, dar si exponenti ai sistemului judiciar cu care avocatii colaboreaza in exercitarea profesiei. Invitat special, Avocatul Poporului din Voivodina.


Spatiul eclatant in care s-a organizat acest eveniment, Aula Academiei Romane, Filiala Timisoara, a fost tocmai potrivit pentru acordarea distinctiei “Decan de onoare al Baroului Timis” fostilor conducatori ai avocaturii din acest judet.

“Juramintele stagiarilor vor fi inramate si vor fi predate acestora, la fel ca si diplomele, al caror design a fost realizat gratuit de Editura Universul Juridic. De asemenea, avocatilor stagiari le vor fi inmanate cate un pachet de carti/coduri, puse la dispozitie gratuit de Editura Universul Juridic, precum si accesul la programul legislativ Sintact, achizitionat de Baroul Timis in acest scop”, s-a precizat intr-o informare facuta de decanul Baroului Timis, Sergiu Stanila.

Sedinta festiva s-a incheiat cu un cocktail, care a n-a fost altceva decat un “aperitiv” pentru evenimentul monden din seara aceleiasi zile. Balul Avocatilor, cea mai importanta reuniune extraprofesionala a avocatilor din Baroul Timis, s-a desfasurat la Restaurantul Venue.

Si pentru ca, in mandatul de decan al doctorului Sergiu Stanila, obrazul subtire cu cheltuiala se tine, Consiliul Baroului Timis a decis, in sedinta din 16 ianuarie 2018, majorarea cotei de contributie a avocatilor la bugetul baroului de la 65 de lei la 90 de lei/luna, stagiarii urmand sa plateasca doar jumatate din aceasta suma. Ultima majorare de acest fel a avut loc in anul 2005.

Sa mai spunem ca, din cauza ermetizarii activitatii Baroului Timis din ultimul an, presa avand acces doar pe surse la anumite informatii de interes public, am decis sa folosim o imagine de la o alta sedinta de primire a stagiarilor in profesie, de pe vremea cand avocatura timiseana avea la conducere profesionisti ai Dreptului, nu specialisti in evenimente mondene… (G.I.)

Leave a Reply