Judecatoarea Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat definitiv pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, in dosarul ICA, a “batut” Inspectia Judiciara si ramane, pe mai departe, in magistratura. Aceasta este decizia definitiva a Completului de 5 judecatori din cadrul Inaltei Curti de Casatie și Justitie.
“869/1/2017 – Cu majoritate: Admite recursurile declarate de parata Bogdan Camelia si intervenienta Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania impotriva Hotararii nr. 1/J din 8 februarie 2017, pronuntate de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr. 14/J/2016.
Caseaza in parte hotararea atacata, in ceea ce priveste sanctiunea excluderii din magistratura, pe care o inlocuieste cu sanctiunea constand in mutarea disciplinara pe o perioada de 6 luni, la Curtea de Apel Targu Mures, incepand cu data de 15 ianuarie 2018, sanctiune prevazuta de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Mentine celelalte dispozitii ale hotararii recurate. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13 decembrie 2017.
Cu opinia separata a doamnei judecator Rodica Susanu si a domnului judecator Cristian Daniel Oana, in sensul ca: Admite recursurile declarate de parata Bogdan Camelia si intervenienta Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania impotriva Hotararii nr. 1/J din 8 februarie 2017, pronuntate de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr. 14/J/2016.
Caseaza in parte hotararea atacata, in sensul ca respinge, ca neintemeiata, actiunea disciplinara exercitata de reclamanta Inspectia Judiciara impotriva paratei Bogdan Camelia, judecator in cadrul Curtii de Apel Bucuresti. Respinge cererile de interventie accesorie formulate in interesul reclamantei Inspectia Judiciara de catre Fundatia pentru Apararea Cetatenilor impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) si Asociatia Grupul pentru Investigatii Politice (GIP). Admite cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratei Bogdan Camelia de catre Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania. Mentine celelalte dispozitii ale hotararii recurate”.
Camelia Bogdan, unul din cei doi judecatori care au dat sentinta in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari alimentare, sustine ca Inspectia Judiciara a lucrat in interesul lui Dan Voiculescu.
Camelia Bogdan spune ca raportul care in cele din urma a dus la suspendarea sa din magistratura ar fi fost facut astfel incat fondatorul Partidului Conservator sa poata castiga la CEDO procesul intentat impotriva sentintei din dosarul ICA.
„Prin acest raport a refuzat sa apere reputatia sistemului judiciar si si-a exprimat opinia ca este posibila admiterea cauzei domnului Dan Voiculescu la CEDO pentru o pretinsa impartialitate generata de excluderea mea din magistratura. In aceste conditii, eu am dovada ca prin excluderea mea din magistratura s-a urmarit strangerea de dovezi de catre Inspectia Judiciara pentru ca domnul Dan Voiculescu sa castige la CEDO. Este motivul pentru care eu m-am adresat organelor de urmarire penala si voi cere, in cadrul procesului care are loc la Curtea de Apel Bucuresti, ca sa fac dovada acestor pretentii, emiterea unei adrese la agentul guvernamental ca sa se verifice daca intr-adevar astfel de aparari s-au facut la CEDO. Repet, din punctul meu de vedere conducerea Inspectiei judiciare este deturnata unor interese private, respectiv ale condamnatului Dan Voiculescu”, a declarat Camelia Bogdan. (V.E.)