Politistii din Timisoara au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa, in urma incendiului izbucnit, duminica dimineata, pe “Fasia Gaza”, cum este denumita strada Constantin Brancoveanu, aflata in sudul orasului si unde functioneaza cateva bazare cu zeci de spatii comerciale, intrucat la fata locului a fost descoperita o persoana carbonizata.
Criminalistii care s-au deplasat la fata locului au ridicat probe si incearca sa stabileasca identitatea victimei, insa se presupune ca ar fi vorba despre un om al strazii, in conditiile in care patronii magazinelor obisnuiau sa ofere boschetarilor adapost peste noapte.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Banat, Elena Meghera, focul s-ar fi declansat, duminica dimineata, in jurul orei 4,45, si a fost stins dupa aproape opt ore de lupta cu flacarile. Doua cladiri in care functionau zeci de magazine apartinand unor comercianti arabi sau chinezi au fost distruse in totalitate, insa au fost salvate imobilele din apropiere.
“La locul interventiei am sosit cu 11 autospeciale de stingere cu apa si spuma, aproximativ 40 de subofiteri si 7 ofiteri. Incendiul s-a manifestat pe o suprafata de 3.000 de metri patrati, la doua imobile spatiu comercial si constructii din termopan, din bazar. A fost gasita o victima carbonizata”, a declarat presei, purtatorul de cuvant al ISU Banat.
Patronii care au venit la locul incendiului spun ca tocmai facusera aprovizionarea de sarbatori. Unul dintre ei a povestit ca, intr-unul dintre magazine, avea covoare de sute de mii de euro. (M.I.)
Asta e un fel de caz Turnurile Gemene! Adica, au ars doua cladiri si pompierii s-au chinuit 8 ore sa le stinga? Greu de crezut