Miting de protest in fata Prefecturii Timis! “Masurile fiscale adoptate de Guvern vor produce haos in economie”, a avertizat presedintele BNS, Dumitru Costin

Sute de angajati ai marilor companii de IT din Timisoara s-au alaturat sindicalistilor din cadrul Blocului National Sindical (BNS), care, vineri, intre orele 14-16, au organizat un miting de protest in fata Prefecturii Timis.


Nemultumirile acestora vizeaza modificarile la Codul Fiscal adoptate de Guvern, asa-zisa revolutie fiscala, care vor avea ca efect diminuarea salariilor cu sase procente, in conditiile in care sectorul IT&C isi aduce o contributie importanta la produsul intern brut.

„Sectorul IT&C produce 6% din PIB, dar guvernul tocmai a taiat cu 6% toate salariile programatorilor. Noi spunem NU acestor modificari aduse Codului Fiscal si scaderii salariilor programatorilor!  Vineri, 10 noiembrie, incepand cu ora 14, vom fi cu totii in fata Prefecturii alaturi de colegii din BNS pentru a cere abrogarea acestor masuri sau implementarea unor solutii concrete pentru ca salariile din sectorul IT&C sa nu scada! Impreuna putem reusi!”, au anuntat liderii Sindicatului IT din Timisoara pe pagina de Facebook.

Pana la ora redactarii acestui material, in fata Prefecturii Timis s-au adunat peste 1.000 de persoane, care cer stoparea “experimentelor sociale” pe Romania si demisia guvernantilor, avertizand ca “Ne-am saturat sa fim furati”.

La proteste s-au alaturat si reprezentanti ai Sindicatului National al Lucratorilor de Penitenciare, Filiala Penitenciar Timisoara.

“Legea Fiscala se voteaza, IT-istii emigreaza!”, “Dragnea, daca IT-ul pleaca din tara, tu ce Belina mea mai faci?”, “Shift + Delete Legea Fiscala”, sunt doar cateva din mesajele afisate pe pancartele sindicalistilor, agitate in corul de huiduieli starnit de explicatiile presedintelui BNS, Dumitru Costin, potrivit carora noile masuri fiscale adoptate de Guvern, printre care trecerea contributiilor de la angajator la angajat, vor produce haos in economie. (Mara Ion)

Leave a Reply