Conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Timis incearca sa gestioneze cu calm un scandal aflat in faza incipienta, care poate provoca demiteri din functii si chiar deschiderea unor dosare penale.
Este vorba despre o serie de amenintari cu moartea trimise prin sms, de pe cartele telefonice PrePay, care par sa aiba ca autor un ofiter de politie, revoltat ca a fost inlaturat dintr-o functie importanta.
Deocamdata, se verifica anumite suspiciuni, se efectueaza comparatii si se asteapta rezultatul unor expertize grafologice, iar in cazul in care expeditorul va fi deconspirat, acesta va fi deferit organelor de ancheta penala.
In conditiile in care s-a folosit o cartela PrePay cu numar necunoscut si o identitate falsa, cea a unui fost procuror, persoanele vizate au anuntat ca vor depune o plangere penala si la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timisoara, care dispune de tehnica necesara triangulatiei si identificarii agresorului.
In mesajele de amenintare apare si numele actualului inspector sef al IPJ Timis, comisarul sef Alin Petecel, dar si a liderilor PMP Timis, ceea ce ramifica tinta amenintarilor.
“Sunt amenintari cu moartea aproape explicite, cu expresii in jargon de genul “se strange latul” sau “vei fi istorie”, iar indiciile par sa contureze un personaj conflictual, fara responsabilitate, care incearca sa-si intimideze competitorii si adversarii. Demult nu am mai vazut un asemenea limbaj licentios, iar daca suspiciunile se confirma, va fi deconspirat un politist care niciodata nu a facut cinste acestei profesii”, a precizat avocatul Florin Kovacs, care a preluat acest caz. (V.E.)
Boia?? Esti penal frate
Ehheee, ceva imi spune ca eternul sef in concediu medical de la Arme stie despre ce e vorba:)
Ce prost esti Nicule! Despre balta de la Chisoda doar tu stiai zapacitule:)
Boia este cel care a folosit cuvantul păcălici cu privire la anumite persoane….. el stie …..
E prostituție mare in Ipj, cum poate sta un fotbalist in concediu medical ca si intr-un concediu de odihna, asa, la nesfârșit? Chiar nu se poate verifica? Va spun eu, nu intereseaza pe nimeni un neica nimeni. Cat a avut functie, era sprinten foc, acum o fi obosit….
Aici sunt lucruri grave… dar asta e justiția si presa, fiecare își urmărește interesul. In general presa publica multe lucruri care sunt efectiv induse de către oameni influenți.Din păcate nu publica adevarul , de cele mai multe ori lucrurile grave cu adevărat sunt ascunse iar lucrurile nesemnificative sunt transformate in drama.Trăiască presa si banii care ii face pe spatele unor oameni nevinovați!