Tot mai activi in combaterea braconajului din Timis, militarii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile Timisoara au raportat o alta captura penala. Joi seara, in jurul orei 22, in timpul unei actiuni pe linia prevenirii si combaterii braconajului cinegetic organizata in zona fondului de vanatoare Cocor 74, in apropierea localitatii Cerneteaz, au fost depistati trei barbati.
Acestia se aflau intr-un lan de floarea soarelui si nu reusit sa explice, la modul credibil, motivul prezentei in acel loc.
“Existand suspiciuni de braconaj, s-a procedat la cercetarea zonei iar, in scurt timp, au fost gasite doua cartuse si o arma Jeko, ce avea atasat un sistem artizanal de ochire, de tip luneta. Pe teava armei a mai fost gasit un cartus. Unul dintre cei trei barbati a recunoscut ca arma si munitia ii apartin”, ne-a comunicat biroul de presa al Gruparii de Jandarmi Mobile Timisoara.
Persoanele depistate au fost identificate, avand domiciliul in comuna Pischia din judetul Timis. In acest caz s-a luat masura ridicarii armei si munitiei gasite, iar cercetarile sunt continuate de catre politistii care au atributii in acest domeniu.
Actiunea a fost desfasurata in cooperare cu politisti ai Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase si cu lucratori din cadrul Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Sportivi „Diana Hunting” Timisoara.
Reamintim ca, in urma cu aproape o luna, jandarmii l-au depistat la vanatoare ilegala pe Ion Florin Fedor, patronului firmei Femadar, din Giroc. Acesta si-a abandonat jeep-ul si arma de vanatoare in drum si a rupt-o la fuga, nefiind prins de jandarmi. In prezent, politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase desfasoara cercetari in acest dosar. (G.I.)
Traian Sere Satimpex, exact asa făceai si tu pe fondul Cocor 74, erai braconier sef până o fost fondul de vânătoare la Direcția silvica!!!Acu’ de când ai luat pe nimic fondul de vânătoare prin atribuire directă, pe 10 bani, pui jandarmii sa ti l păzească! Spune ne te rog cum de ai luat fondul fără licitație si pe bani de nimica, cu semnături false ca folosesti terenurile agricole peste 50% din fondul de vânătoare?cât e redeventa ta pe an?
Vezi vezi, că Jiva de la terasa Nora e in grupa asta de vanatoare de la Giarmata cu Satimpex, si e cuscrul lui Fedor regele micilor ăla de a fugit de jandarmi la Buziaș!
Plus ca Satimpex e sponsor oficial al PSD ului, le a făcut toate benerele in campania electorală!