SOCANT! Om de afaceri din Italia, ucis la Timisoara! Flaviano Pampagnin a fost batut crunt in trafic, dupa ce a atins oglinda retrovizoare a unui alt autoturism

Patronul unei fabrici de incaltaminte din Timisoara a decedat la Spitalul Judetean, la o saptamana de la internarea in coma de gradul IV, dupa ce a fost batut cu brutalitate de un tanar, in timp ce se afla in trafic.


Flaviano Pampagnin, in varsta de 64 de ani, a intrat in conflict cu agresorul in data de 2 august, in timp ce se deplasa, la volanul autoturismului sau, pe Bulevardul Eroilor de la Tisa.

Din neatentie, a atins oglinda unui alt autoturism cu care circula in paralel, iar soferul bolidului, un tanar de 27 de ani, s-a enervat si i-a taiat calea pentru a-i cere socoteala. Discutia a degenerat in timp ce se discuta despre modalitatea de acoperire a pagubei, iar agresorul a urcat pe bancheta din spate, in timp ce italianul a incercat sa plece, si a inceput sa-l loveasca cu pumnii in ceafa. Barbatul agresat si-a pierdut cunostinta, iar autoturismul aflat in mers a scapat de sub control, lovind alte doua autovehicule parcate pe marginea drumului.

Patronul italian, care suferise de curand o operatie in zona cervicala, a fost transportat de urgenta la spital. Din nefericire, dupa o saptamana, a murit.

Agresorul a fost arestat preventiv pentru vatamare corporala, insa decesul victimei va schimba incadrarea faptei in lovituri cauzatoare de moarte, ceea ce inseamna o condamnare la ani multi de inchisoare. (Vlad Enciu)

Foto: ilgazzettino.it

 

2 thoughts on “SOCANT! Om de afaceri din Italia, ucis la Timisoara! Flaviano Pampagnin a fost batut crunt in trafic, dupa ce a atins oglinda retrovizoare a unui alt autoturism

Leave a Reply