EXCLUSIV! Adrian Golban, noul procuror-sef al DNA Timisoara! Printre dosarele solutionate de noul sef al luptei anticoruptie se numara si cel al mafiei cerealelor din Banat

Aflat in plin proces de reevaluare a cadrelor, dupa ce nu mai putin de sase procurori au cerut incetarea activitatii in structura centrala a DNA, parchetul anticoruptie pare sa-si consolideze activitatea din teritoriu.


Astfel, la conducerea DNA Timisoara a fost numit unul dintre cei mai eficienti procurori ai institutiei, care a atras atentia inca din februarie 2013, cand l-a retinut pe conferentiarul universitar Daniel Cioca, de la Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara, acuzat ca lua spaga de la studenti, apoi, in ianuarie 2015, cand a reusit inculparea pentru fapte de coruptie a fostului inspector sef al Politiei Timis, comisarul sef Gheorghe Popescu, iar mai recent si-a confirmat clasa de anchetator in dosarul mafiei cerealelor din Banat.

Procurorul Adrian Golban a castigat concursul pentru functia de procuror sef al DNA Timisoara, iar numirea pe post a fost trimisa rapid de Laura Codruta Kovesi.

Ca un paradox al functiilor, in noiembrie 2013, Adrian Golban a fost la un pas sa-si adjudece functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, cu singura nota maxima, 10, la testarea scrisa – fiind singurul candidat din cei 42 de procurori care au concurat pentru diverse functii la unitatile de parchet care a luat nota maxima, insa a fost depasit cu cateva sutimi de catre procurorul Vasile Bac, la subiectiva proba a interviului.

Peste nici patru ani, a devenit procuror-sef la DNA Timisoara, semn ca, mai devreme sau mai tarziu, valoarea isi pune pecetea asupra destinului profesional. Flavius Golban o inlocuieste in functie pe Lavinia Macovei, in mandatul careia s-a atacat la “baioneta” coruptia din cadrul IPJ Timis. (Gigi Ilas)

One thought on “EXCLUSIV! Adrian Golban, noul procuror-sef al DNA Timisoara! Printre dosarele solutionate de noul sef al luptei anticoruptie se numara si cel al mafiei cerealelor din Banat

  1. Lavinia Macovei este o individă slabă și foarte supusă a ceda presiunilor și intereselor personale. Mare mirare cum a ajuns la Șefia DNA!

Leave a Reply