Procurorii DIICOT insotiti de mascatii de la trupele de interventie rapida au navalit, inca de la primele ore ale diminetii, la sediul CFR Marfa din Timisoara, dar si la domiciliile unor angajati cu functii importante, in cadrul unei anchete ce vizeaza destructurarea retelei infractionale specializata in vanzarea la fier vechi a vagoanelor de marfa, la preturi subevaluate.
Anchetatorii au descins la 63 de locatii din Timisoara si alte judete din vestul tarii, printre care Arad, Caras-Severin si Hunedoara, pentru a ridica si a conduce la audieri nu mai putin de 40 de suspecti. Chiar daca vagoanele s-au vandut prin intermediul bursei, procurorii au stabilit ca subevaluarea s-a facut cu buna stiinta, in beneficiul firmelor de colectare a deseurilor feroase, iar prejudiciul ar fi de circa 6 milioane de euro.
“In cursul anului 2016, la nivelul unei societati de transporturi feroviare s-a constituit un grup infractional organizat, implicand factori de decizie de la nivelul central si teritorial, care ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2.450 de vagoane destinate casarii, facilitand astfel traficarea diferentei rezultate intre valoarea reala si cea subevaluata a bunurilor casate in folosul unei firme de colectare a deseurilor feroase din Calarasi. Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Marfuri Bucuresti, in baza unei proceduri de licitatie deschisa a 2.450 de vagoane pe roti, la pret de fier vechi, desi, in conformitate cu standardele in materie, deseurile metalice provenite din casarea materialului rulant se incadrau in categoria «deseu fier vechi greu» si «deseu fier vechi special» (otel), categorii de deseuri cu o valoare de piata net superioara”, au transmis anchetatorii.
Mai exact, pretul la care vandute vagoanele a fost de 120 euro/tona de fier, desi se incadrau la categoria deseurilor din fier special – otel, al carei pret “de catalog” este de 218,90 euro/tona. Prejudiciul creat in bugetul CFR Marfa, 6.313.748 de euro.
“Perchezitiile sunt efectuate cu sprijinul politistilor din cadrul I.P.J. Timis, S.R.P.T. Timisoara, B.C.C.O. Alba, specialistilor din cadrul D.G.A Timis si jandarmilor”, mai transmit anchetatorii.
Audierile sunt in plina desfasurare, vom reveni cu amanunte despre numarul si numele persoanelor ce urmeaza sa fie prezentate judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.
“Contractul de vanzare-cumparare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vanzare a fierului vechi provenit din taierea a 2.450 de vagoane de marfa care indeplinesc conditiile de casare si care nu mai prezinta utilitate functionala in conditiile concrete ale activitatii proprii”, sustine compania CFR Marfa, intr-un comunicat remis miercuri.
Consiliul de Administratie al companiei urmeaza sa ia o decizie privind numirea unei conduceri interimare, se mai precizeaza in comunicat. (Vlad Enciu)