Salariile politistilor se vor mari de la 1 iulie! Sunt vizati, mai cu seama, angajatii MAI din mediul rural, care sunt la dispozitia angajatorului chiar si in timpul liber

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anuntat ca salariile politistilor se vor mari de la 1 iulie. Aceasta a spus ca personalul din structurile subordonate ministerului, care asigura continuitate in indeplinirea atributiilor de serviciu in afara programului normal de lucru, va beneficia de un spor de 40% la salariu.


Carmen Dan a dat ca exemplu politistii din mediul rural, care sunt nevoiti uneori sa intervina si dupa terminarea orelor de program, fiind la dispozitia angajatorului chiar si in timpul liber.

”Spre exemplu, un agent principal cu spor de fidelitate de 15%, are salariu de functie 1.676, de la 1 iulie va avea 1.760, deci un plus de 84 de lei. Un ofiter specialist, cu salariu de 3.279, va avea de la 1 iulie 3.443 lei, deci un plus de 164 de lei”, a explicat ministrul de Interne Carmen Dan, duminica, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Ministrul de Interne a explicat, insa, ca odata cu intrarea in vigoarea a Legii salarizarii, ”se vor rezolva lucrurile, se vor reduce inechitatile”. (V.E.)

Leave a Reply