Judecarea dosarului crimei de pe strada Cozia, din Timisoara, s-a facut cu celeritate maxima, dupa ce Cristina Raceanu, 19 ani, tanara care si-a ucis concubinul cu mai multe lovituri de cutit, a recunoscut fapta si a solicitat sa fie judecata in procedura simplificata.
In aceste conditii, judecatorii Tribunalului Timis au evaluat probele din dosar si au pronuntat sentinta in timp record. Ucigasa lui Dan Ardelean, barbatul cu care aceasta a avut o relatie inca de la varsta de 16 ani, a fost condamnat la 11 ani de inchisoare si plata unor daune morale in valoare de 100.000 de euro catre mama, fosta sotie si fiul Marian Ardelean, desi acestia solicitasera nu mai putin de 1,5 milioane de euro.
De asemenea, instanta a dispus confiscarea a trei cutite folosite la comiterea crimei, unul cu lama de 18 centimetri, cu care inculpata a lovit in mod repetat victima, si doua cu lama de 20 centimetri, care s-au rupt in urma loviturilor.
“Urmează dosarul cauzei ca mijloace materiale de proba urmatoarele: -o bluza cu maneca lunga de culoare roz si o perecehe de pantaloni din material tip jeans de culoare albastra, ce au fost purtate de inculpata Raceanu Cristina in momentul comiterii faptei si ridicate ulterior din posesia acesteia”, au mai stabilit judecatorii. Hotararea 138/2017 nu este definitiva, partile nemultumite avand posibilitatea sa o conteste in 10 zile de la comunicare.
Reamintim ca Cristina Raceanu si-a ucis concubinul, Dan Ardelean, 49 de ani, in 7 noiembrie 2016, intr-un imobil de pe strada Cozia, in urma unui conflict spontan. (G.I.)