ALERTA! Tanara din Oradea rapita de fostul iubit, gasita impuscata in cap! Agresorul este foarte periculos, inarmat, si se afla in libertate

Tanara care a fost rapita din fata casei, miercuri dimineata, si al carei partener a fost ranit, dupa ce asupra lui s-au tras mai multe focuri de arma, a fost gasita moarta.


Potrivit unor surse, anchetatorii au descoperit-o in jurul orei 14,30 pe un teren viran din apropierea caii ferate din cartierul oradean Iosia. Cadavrul fetei a fost gasit intr-un autoturism BMW abandonat, impuscata in cap, conform Agerpres.

Asasinul, probabil acelasi individ care a rapit-o din fata casei, dupa ce l-a impuscat pe prietenul ei, este dat disparut in continuare. Fata de 24 de ani a fost rapita miercuri dimineata din fata casei de pe strada Barcaului din Oradea, unde iesise sa raspunda la poarta, urmata de actualul partener.

Fostul iubit venise cu flori la ea, dar, din gelozie, se pare, acesta a scos un pistol si a tras cateva gloante in directia barbatului, unul dintre ele ranindu-l. Sub amenintarea armei, a fortat-o pe fata sa urce in masina lui si a rapit-o.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Bihor, Alina Dinu, declara, pentru News.ro, ca politistii au inchis zona si fac cercetari pentru a stabili circumstantele in care barbatul a fost impuscat, ancheta fiind coordonata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor. Imediat dupa incident, politistii au organizat filtre in trafic pentru a-l prinde pe autorul atacului, precizau surse judiciare.

Potrivit adevarul.ro, tanara impuscata in cap este Dalia Duca, 24 de ani. (V.E.)

Leave a Reply