O fotografie realizata de tanarul radautean Catalin Urdoi, care ilustreaza o secventa din Malanca lui Ștefan cel Mare, cea mai importanta piesa de teatru popular din obiceiurile de iarna mentinute in Bucovina, la Vicovu de Sus, a fost publicata in National Geographic, la sectiunea online Daily Dozen din data de 3 ianuarie.
Fotografia il infatiseaza pe domnitorul moldovean calare pe un armasar alb ce aminteste de celebrul Catalan, secondat de plaiesii sai, de asemeni calare, pe cai frumos impodobiti cu ciucuri rosii si cetina de brad. Imaginea poate fi vizualizata si votata la http://yourshot.nationalgeographic.com/daily-dozen/.
Daily Dozen este o colectie de 12 fotografii trimise din toate colturile lumii, alese de editorii prestigioasei publicatii. Tanarul radautean a marturisit ca a trimis mai multe fotografii catre platforma NG, iar in data de 3 ianuarie a avut surpriza sa descopere ca una dintre fotografiile sale a fost selectata pentru publicare la sectiunea Daily Dozen.
Potrivit lui Urdoi, „intr-o prima faza sunt, de regula, cateva mii de fotografii trimise, dintre care pentru rubrica zilnica se publica doar 12. Dintre cele 12, fotografia care va insuma cele mai multe voturi va fi ulterior publicata la o alta sectiune – Top Shots, unde este prezentata povestea fotografiei, a cadrelor, a personajelor, o serie de informatii etc”.
Fiind o rubrica zilnica, fotografia radauteanului poate fi votata doar in cursul zilei de astazi, 3 ianuarie 2017.
„Sunt obiceiurile noastre, e Bucovina noastra in prim-plan, trebuie sa ne mandrim cu aceste lucruri. Ca ne putem evidentia si astfel. Și in masura in care reusim sa facem asta, vom insufla si mai multe pasiune pentru traditii si pentru tot ce reprezinta aceasta zona”, a mai adaugat Urdoi.
Pasionat de fotografia artistica, in special de fotografia de peisaj, Catalin Urdoi ne-a povestit ca incearca sa realizeze prin imagini o „documentare a satului romanesc, secvente din cultura din satele romanesti, unde se poate resimti pe deplin”.
„Colind satele romanesti pentru ca este imposibil sa nu gasesti o poveste prin care sa ne cunoastem traditiile, sorgintea noastra de romani”, a mai completat tanarul. (Mara Ion)