Reguli noi in Codul Rutier care-i responsabilizeaza pe soferi! Romania, pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste siguranta rutiera, cu aproape 2.000 de persoane care mor in accidente rutiere in fiecare an

soferi-reguli

Conducerea preventiva va fi materie obligatorie in scolile de soferi, iar magistratilor li se vor preda cursuri specifice ca sa inteleaga mai bine dinamica producerii accidentelor rutiere.


Aceste masuri, dar si altele cu caracter preventiv sunt cuprinse intr-un plan strategic national care vizeaza reducerea la jumatate a numarului de accidente.

In conditiile in care, la nivelul Uniunii Europene, Romania este pe ultimul loc in ceea ce priveste siguranta rutiera – cu un numar de 1.818 persoane care si-au pierdut viata, in 2014, in urma unui eveniment rutier, record depasit in 2015 cu 75 de victime in plus – s-a decis implementarea unor masuri care sa duca la reducerea cu 50% a accidentelor pe sosele.

Astfel, in planul prezentat, miercuri, de ministrul Transporturilor, apar o serie de modificari in premiera. Astfel, interventia in cazul accidentelor devine o prioritate pentru autoritati care, conform strategiei, vor ca resursele existente sa fie alocate mai bine, printr-o coordonare mai eficienta a dispeceratelor de urgenta. Autospecialele pentru descarcerare si ambulantele vor fi modernizate. In plus, vor fi cumparate mai multe elicoptere.

Vor fi introduse ore de Educatie Rutiera in gradinite, scoli si facultati. Administratorii drumurilor trebuie sa se asigure ca indicatoarele nu sunt furate ori distruse.

Conducerea preventiva va fi predata in scolile de soferi. Candidatii vor fi evaluati medical si pshihologic mult mai amanuntit. Soferii care au incalcat intentionat legea de mai multe ori vor fi consiliati de un psiholog.

In plus, se va investi si in pregatirea magistratilor, in asa fel incat sa inteleaga mai bine dinamica producerii accidentelor rutiere chiar daca nu tine de domeniul juridic.

Proprietarii autovehiculelor care au fost implicate in accidente rutiere grave vor fi obligati sa faca inspectia tehnica periodica dupa reparatie, daca vor sa conduca din nou.

Scolile de conducatori auto sunt si ele vizate si, pe langa controalele mai dese, vor fi instalate camere de luat vederi in toate salile si masinile de examen.

Conform planului de strategie rutiera, locurile din tara in care se produc cele mai multe accidente vor fi analizate in cadrul unui program de cercetare care va dura un an. (Gabriela Gaspar)

Leave a Reply