Moartea revolutionarului Lorin Fortuna reprezinta o mare pierdere pentru comunitatea bucovinenilor din Banat. Tocmai de aceea reproducem un text dedicat lui Lorin Fortuna, aparut in 2010, in cartea “Raspunzator la instanta destinului”, mai cu seama ca autorul, Ilie Tipa, fost comandant al Politiei Orasului Jimbolia, este tot un exponent de frunte al comunitatii bucovinenilor din Timisoara.
Au trecut 20 de ani de la revolutie, un bun prilej aniversar pentru media si politicieni de a repeta dezbaterile contondente si sterile din ultimii ani cu privire la revolutia din decembrie, 1989. Invitatii – fel de fel- revolutionari autentici, fiecare rememorand participarea sa secventiala la evenimente; oportunisti si politicieni dornici sa ramana aureolati de participarea la revolutie sau interesati de beneficiile materiale si de imaginea pe care le-o confera statutul de revolutionar.
Marele absent al acestor a fost – probabil cel mai autentic revolutionar timisorean – Lorin Fortuna, trecut in ultimul timp, inexplicabil si nemeritat, intr-un con de umbra. Curajul, determinarea, spiritul organizatoric si darzenia dovedite in zilele revolutiei de catre acesta la Timisoara sunt indiscutabile, rolul jucat de acesta in acele zile fiind esential si este prezentat pe larg in primele numere ale ziarului timisorean „Dialog Liberal”. Caracter puternic, navalnic, de adevarat luptator, revolutionarul a organizat si condus- poate uneori prea autoritar – miscarea populara din zilele revolutiei din Timisoara, riscandu-si chiar si propria viata pentru infaptuirea idealurilor in care a crezut. Dupa o noapte in care au rezistat eroic, o mana de oameni curajosi au proclamat Timisoara ca primul oras liber de comunism in data de 20.12.1989.
Ulterior, dupa proclamarea Frontului Democratic Roman, presedintele acestuia impreuna cu ceilalti colegi din front, au cristalizat idealurile si programul miscarii populare din Timisoara, conferindu-i astfel legitimitatea unei revolutii. Trebuie recunoscut, ca in zilele revolutiei, cand regimul Ceausescu era puternic si improbabil de a se prabusi, Fortuna cu idealismul si elanul revolutionar caracteristic, a jucat totul pe o carte pe care a castigat-o sau nu. Daca castigul s-ar cunatifica in functii, avere, influenta sau putere politica, cu siguranta a pierdut, dar daca istoria si memoria colectiva va retine contributia sa la victoria revolutiei, atunci a castigat.
Cand societatea timisoreana si cea romaneasca va fi mai matura, mai obiectiva, neinfluentata politic, va realiza ca decembrie 1989 a fost un moment maret in Timisoara, unic in istoria noastra (saraca in asemenea evenimente), onorant pentru poporul roman, iar exponentii acestor evenimente vor primi locul pe care il merita in constiinta publica romaneasca, cum e cazul revolutionarului Lorin Fortuna. Clasa politica postrevolutionara, media locala si nationala, deranjate probabil de intransigenta si combatilitatea lui Fortuna, i-au minimalizat contributia si nu i-au recunoscut meritele in infaptuirea revolutiei timisorene. Cu toate acestea, in constiinta celor prezenti la revolutie,
Fortuna va ramane acelasi curajos, hotarat si idealist revolutionar, pentru care dezamagirea produsa de contemporani va fi compensata cu credinta in dimensiunea ezoterica a naturii umane… (Ilie Tipa)
