Fosta judecatoare Geanina Terceanu a fost condamnata joi de Curtea de Apel Bucuresti la 5 ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru luare de mita in Dosarul Transferurilor din fotbal. De asemenea, mituitorii Cristi Borcea si fratii Becali au luat cate 3 ani si sase luni, respectiv 3 ani de puscarie.
Dupa contopirea cu pedepsele anterioare din Dosarul Transferurilor, Ioan Becali a fost condamnat la 7 ani si patru luni de inchisoare, iar fratele sau Victor Becali – la 5 ani si opt luni de închisoare. In acelasi dosar, Cristian Borcea, fost presedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost condamnat la 7 ani si 10 luni de inchisoare.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la Geanina Terceanu, banii reprezentand mita primita de aceasta pentru sentinta de achitare a inculpatilor.
Conform informatiilor date publicitatii de DNA, judecatoarea Geanina Terceanu, de la Sectia Penala a Tribunalului Bucuresti, este acuzata ca ar fi luat mita 220.000 euro de la fratii Becalii si Cristi Borcea, in schimbul acestei sume de bani pronuntand, la data de 3 aprilie 2012, hotararea de achitare in dosarul “Transferurilor”, pe motiv ca “fapta nu exista”.
Procurorii au retinut ca Geanina Terceanu a primit cei 220.000 euro in mai multe transe, incepand cu luna aprilie 2009 si pana in luna mai 2012, remiterea banilor facandu-se de catre fratii Becali sau Borcea, fie personal fie prin intermediar, in diferite locatii din Bucuresti si judetule Ilfov si Ialomita. Cu o parte din banii primiti, judecatoarea Geanina Terceanu si-ar fi cumparat o locuinta, in cursul anului 2009.
Geanina Terceanu si fratii Ioan si Victor Becali au fost arestati, pe 20 noiembrie 2015, de magistratii Curtii de Apel Bucuresti, la solicitarea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in decembrie 2015 ca judecatoarea Geanina Terceanu, arestata preventiv din 20 noiembrie, sa fie cercetata in arest la domiciliu.
Sentinta nu este definitiva.