Revenirea gastilor de cartier in atentia publica, dupa cateva incidente cu violenta petrecute in ultima vreme, a determinat conducerea Inspectoratului Judetean de Politie (IPJ) Timis sa aduca la comanda Serviciului Ordine Publica un specialist in calmarea spiritelor prin interventii in forta.
Comisarul sef Mircea Rosu a fost imputernicit, din 15 octombrie, in functia de sef Serviciu Ordine Publica din cadrul IPJ Timis, dupa ce, in ultimele patru luni, a ocupat functia de adjunct al sefului Politiei Municipiului Timisoara, comisarul sef Alin Petecel. “Eu nu pot comenta nimic, intr-adevar este o promovare, nu neaparat ca si coeficient al functiei, cat de imagine. Sper sa nu dezamagesc si sa-mi fac treaba cat mai bine cu putinta. La fel ca și pana acum”, ne-a confirmat Mircea Rosu numirea in noua functie.
Decizia inspectorului sef Ioan Mirescu de a-l aduce in fruntea Serviciului Ordine Publica pe comisarul sef Mircea Rosu nu este deloc intamplatoare, daca luam in calcul faptul ca ofiterul in discutie a fost primul sef al mascatilor din Timis.
“In 1993, am fost selectionat sa fac parte din prima formatiune de combatere a crimei organizate din judetul Timis. In 1997, datorita problematicii diverse, a escaladarii faptelor cu violenta stradala, am fost desemnat de comanda unitatii sa ma ocup de selectia si formarea unei echipe de politisti care sa faca parte din EMI, echipa mobila de interventie, o noua formatiune de politie, functionala experimental la nivelul IPJ Timis. Ulterior, in baza succesului experimentului, acest tip de formatiune a fost implementat la nivel national, in prezent fiind cunoscuta ca Serviciul Actiuni Speciale sau, popular, mascatii”, a declarat Mircea Rosu intr-un interviu pentru revista Politia Romana.
In conditiile in care rafuielile dintre gasti sau razbunarile punctuale – cum a fost agresarea violenta a doi soti, zilele trecute, intr-o scara de bloc din Calea Lipovei – au revenit in actualitatea infractionala a Timisoarei, este de asteptat ca numirea la Ordine Publica a unui expert in judo si alte sporturi de contact sa aiba efectul scontat la nivelul lumii interlope si nu numai. Reamintim ca noul sef de la Ordine Publica a fost vicecampion national la Judo, categoria 100 kg, in campionatul Ministerului Afacerilor Interne.
De altfel, declaratia comisarului sef Mircea Rosu, din iunie 2016, cand a fost imputernicit in functia de adjunct al sefului Politiei Municipiului Timisoara, poate fi reluata si in noua ipostaza de sef al Odinii Publice pe judet. “Nu va fi o misiune simpla sa asiguram linistea si ordinea publica in oras. Insa, sunt convins ca vom face fata provocarilor si vom arata prin fapte ca Politia este doar in sluja cetateanului”… (G.I.)
Din pacate e istorie ????
slab, foarte slab
Cati hoti a prins pana acum?
Figuri ieftine care nu mai impresioneaza pe cei care il cunosc. Sa vedem ce va face cu catelusul Mariusica.
Rămâne de văzut…
Aproape unul… Știu din surse sigure!
🙂
“Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia!”
Proverb romanesc.
Observ ca aici, sub “protectia” anonimatului, “haterii” vorbesc discuții…
“Câinele moare de drum lung și prostii de grija altora!” – Proverb romanesc (pentru necunoscători ca voi)
🙂