Dupa ce ministrul Justitiei a dezvaluit ca 60 de magistrati din Romania incaseaza pensii lunare de peste 22.000 de euro, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sa ceara de la Casa de Pensii informatii despre existenta acestor pensii neverosimile, in contextul in care Raluca Pruna a fost acuzata, joi, de presedintele UNJR, Dana Garbovan, ca a lansat in spatiul public informatii neverificate privind pensiile magistratilor.
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Aron, a declarat, joi, in cadrul sedintei plenului CSM, ca institutia pe care o conduce va cere detalii suplimentare de la Casa Nationala de Pensii in ceea ce priveste pensiile magistratilor.
Solicitarea vine dupa ce presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania (UNJR), Dana Garbovan, a acuzat-o pe Raluca Pruna, ministrul Justitiei, ca a lansat in spatiul public informatii neverificate atunci cand a vorbit de magistrati care iau pensii de un miliard de lei vechi.
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a precizat, pe 21 septembrie, pe pagina sa de Facebook, ca si-ar fi dorit sa se fi vorbit “transparent” in Memorandum despre veniturile salariale ale magistratilor, care “includ pentru toata magistratura si grefieri chirii sine die (600 euro lunar in Bucuresti, de exemplu)”, dar si pensii de un miliard de lei vechi. (V.E.)