ABUZ DE PUTERE! Cel mai mare strand din Timisoara, inchis de inspectorii ANAF! Decizia vine la scurt timp dupa ce s-a refuzat oferta de cumparare a strandului UMT la un sfert de pret

strand-UMT-impact

Decizia inspectorilor ANAF de a inchide standul UMT, in plina canicula, pentru o perioada de 30 de zile, este contestata de patronatul societatii si de administratorul bazei, care suspecteaza faptul ca ca acest control a fost unul “cu dedicatie”, mai cu seama ca  vine la o scurta perioada dupa ce s-a refuzat o oferta de cumparare venita din partea unor oameni de afaceri locali.


Sanctiunea inchiderii strandului pentru 30 de zile pare cu atat mai abuziva, cu cat reglementarile legale spun ca, la prima abatere, masura poate fi revocata daca se plateste de 10 ori suma constatata ca neinscrisa in contabilitate.

Cu alte cuvinte, daca inspectorii ANAF au descoperit suma de 400 de lei neinregistrata in contabilitate, conducerea UMT are posibilitatea legala sa achite rapid 4.000 de lei si sa redeschida portile strandului. Aceasta varianta a fost invocata chiar de fostul premier, Victor Ponta, in momentul in care s-a reglementat activitatea inspectorilor Antifrauda, care incepusera sa suspende activitatea unor firme chiar si pentru diferente in casa de cativa lei.

“Nu vreau sa cadem in extrema cealalta, a unor abuzuri si lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis sa facem niste reglaje. Masura suspendarii activitatii unei companii sa poata fi luata doar daca diferentele gasite de ANAF sunt plus/minus 300 sau 500 lei, altfel se plateste doar amenda. Atunci cand se ia masura suspendarii activitatii, aceasta sa poata fi revocata in aceeasi zi dac se plateste o amenda de 10 ori suma constatata ca fiind neinscrisa in contabilitate Ai 400 lei in plus in casa ? Platesti 4.000 lei si prima data te iert. A doua oara – asta ramane sa discutam – putem sa punem de 20 ori suma respectiva si a treia oara sa nu mai existe nicio amenda si sa se suspende activitatea”, a spus Ponta la vremea respectiva.

De ce patronii strandului UMT nu au posibilitatea sa achite de 10 ori diferenta de casa si sa redeschida baza este o intrebare la care trebuie sa raspunda conducerea ANAF Timis, mai cu seama ca unii directori ai Finantelor timisene sunt colegi de loja masonica cu oamenii de afaceri care au facut oferta de cumparare a bazei de agrement. “Incercam sa redeschidem cat mai repede, chiar daca ANAF-ul se opune acestei variante. Nu incape nicio indoiala ca acest control a fost unul cu dedicatie. Au venit cu misiunea clara de a inchide baza, pentru ca, duminica, inainte de a bloca portile strandului si a pune chelnerii cu bratele pe pereti, ca pe infractori, cei 16 inspectori s-au plimbat prin strand ca si clienti obisnuiti. Nu este posibil asa ceva, traim intr-un stat de drept, iar sefii de pe la Finante n-ar trebui sa se laude ca au dat o mare lovitura”, spune administratorul bazei, Marius Calina.

Urmeaza ca staff-ul societatii sa conteste in instanta masura suspendarii activitatii strandului UMT, iar pana atunci sa se prevaleze de posibilitatea legala de a plati de 10 ori suma gasita ca neinregistrata in casa si sa redeschida portile celei mai mari baze de agrement din Timisoara.

Strandul UMT poate primi pana la 5.000 de persoane, iar apa termala pentru tratamente este extrasa printr-un foraj de la peste 1.000 de metri adancime. Sa mai spunem ca, la o valoare de piata de peste 7 milioanen de euro, oamenii de afaceri care au facut oferta de cumparare a bazei de agrement UMT au oferit suma de 2 milioane de euro. (G.I.)

 

 

 

 

One thought on “ABUZ DE PUTERE! Cel mai mare strand din Timisoara, inchis de inspectorii ANAF! Decizia vine la scurt timp dupa ce s-a refuzat oferta de cumparare a strandului UMT la un sfert de pret

Leave a Reply