Curtea de Apel Timisoara a decis sa-l trimita dupa gratii, pentru o perioada de 4 ani, pe unul dintre cei mai violenti interlopi ai Timisoarei, judecat pentru constituire de grup infractional organizat, santaj si proxenetism.
Lucian Torj, fost consilier local PSD la Biled, a beneficiat, intr-o prima faza, de clementa instantei de fond, a judecatorului Flavius Ionescu, de la Tribunalul Timis, care l-a achitat de toate infractiunile probate de procurori si l-a condamnat doar la 1 an cu suspendare pentru “vina” de a fi luat acasa un cal gasit pe un camp. De acelasi tratament usor a beneficiat si tovarasul sau de “arme”, Marcel Olteanu.
In schimb, toti locotenentii sai, 13 infractori periculosi, au primit pedepse care insumate au ajuns la peste 100 de ani de inchisoare. Paradoxal, de un tratament preferential s-a bucurat si Sergiu Burkas, un individ extrem de periculos care, la doar cateva zile, a comis o crima in Padurea Silagiu, de langa Buzias.
Curtea de Apel Timisoara nu a fost de acord cu aceste discrepante dintre pedepse, motiv pentru care a casat toate sentintele si a trimis dosarul spre rejudecare.
Chiar daca, la judecata a II-a, infractorii sefi nu au mai fost pasuiti de Tribunalul Timis, fiind pronuntate pedepse exemplare, in apel, judecatorii Curtii au distrus orice urma de speranta pentru Torj si tovarasii sai.
Astfel, liderul gruparii, Lucian Torj, a fost condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare, Sergiu Burkas – 24 de ani de inchisoare (pedeapsa in care este inclusa si condamnarea pentru crima de la Sinersig), Nicolae Flucsa, 14 ani de inchisoare,Ciprian Gavrila, zis si Cipi Tiganu’, 10 ani de inchisoare.
De asemenea, fratii Tudor si Cosmin Stoiti, 4 ani de inchisoare, respectiv un an de inchisoare cu suspendare, Florin Dumitru Sprancean, 4 ani de inchisoare, Daniel Foca, 3 ani de inchisoare cu suspendare, Ioan Indrei, 3 ani de inchisoare cu suspendare, Marius Todirel, 2 ani de inchisoare cu suspendare, Dumitru Seclaman, 3 ani si patru luni de inchisoare, Necula Ciurea, 3 ani si patru luni de inchisoare, Marcel Olteanu, incetarea procesului ca urmare a impacarii cu victima, Ciprian Manolache, 3 ani si opt luni de inchisoare, Cornea Mihai Cristian, 2 ani de inchisoare cu suspendare.
De remarcat ca, de aceasta data, Curtea de Apel Timisoara a fost mult mai “blanda” decat Tribunalul, multe pedepse fiind efectiv injumatatite. (G.I.)