DENUNT! Timisoreanul Romeo Dunca il trimite la DNA pe liderul PSD Caras-Severin, Ion Mocioalca! “Mi-a cerut actiuni la societatea care dezvolta un proiect montan pe Muntele Mic”, a dezvaluit omul de afaceri

dunca1

Procurorii DNA Timisoara ar putea sa se autosesizeze si sa deschida un dosar penal pe numele liderului PSD Caras-Severin, Ion Mocioalca, dupa ce un om de afaceri timisorean a dezvaluit ca acesta i-ar fi cerut spaga pentru autorizarea unei investitii de cateva milioane de euro pe Muntele Mic.


“M-a chemat la dansul sa-i explic proiectul. Era in masura sa ma sprijine pentru ca primarul de la Turnu Ruieni era primar PSD. Mi-a spus: «Romeo, hai sa vedem ce putem face pentru tine ca sa faci acest proiect pe munte. Da, eu te ajut, o sa te ajute primarul de la Turnu Ruieni». Dar mi-a pus o conditie: sa-i dau o parte din partile sociale ale firmei care dezvolta acest proiect, sa i le dau lui. Nu direct, ca sa nu se afle, ci o sa-mi dea un om de incredere, unul Bejerita, sa ma asociez cu el! Sa devin asociat cu Bejerita si el ma ajuta sa semneze si primarul de la Turnu Ruieni, ca o sa primesc si fonduri… Sa fie si el acolo actionar!”, a dezvaluit Romeo Dunca cu ocazia lansarii candidaturii lui Ioan Popa, din partea PNL, la Primaria Resita.

Dunca a povestit in fata unei asistente inmarmurite cum a fost ajutat de primarul orasului Caransebes, Marcel Vela, care i-a promis ca-i plateste amenda, dupa ce l-a sfatuit sa inceapa lucrarile pe Muntele Mic chiar si fara autorizatii, intrucat actele vor fi eliberate in cele din urma, cum a trecut pe la presedintele CJ Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, care nu l-a incurcat, nici nu l-a ajutat, “ca apa sfintita”, si cum a fost dus pana si la ministrul Varujan Vosganian, care i-a spus ca singurul ajutor pe care poate sa i-l dea este… sa-i cante la pian.

In momentul in care Mocioalca i-a cerut actiuni printr-un interpus, Romeo Dunca spune ca s-a enervat si nu a cedat santajului.

„In acel moment m-am suparat si i-am spus ca aici nu se impart bani, ca daca vrea ii dau tot, numai sa faca ceva. I-am spus ceva, cred ca de mama,  si nu am devenit asociat cu Bejerita. Și bine am facut, pentru ca acum as fi dat explicatii la DNA. Știti ca domnul Bejerita a fost gasit cu vreo 10 milioane de euro! Cash! Eu nu am vazut mai mult de 100.000 de euro niciodata si facturez lunar 4 milioane. Dar am si 800 de angajati la care le asigur salariile. De asta am venit, sa nu cumva sa ajunga Mocioalca! Eu cunosc diferenta dintre ei! Mi-e teama sa nu ajung la mana celui care a vrut sa castige pentru el, nu pentru judet”, a explicat omul de afaceri din Timisoara motivul pentru care sustine candidatura reprezentantului PNL, chiar cu riscul de a fi citat de procurorii anticoruptie.

Deocamdata, Ion Mocioalca nu a facut niciun comentariu vizavi de acuzatii ce i-au fost aduse de Romeo Dunca si care-i pot pune bete in roate in tentativa de a deveni presedintele CJ Caras-Severin din partea PSD. (V.E.)

 

Leave a Reply