SRI SAU SOS? Stenogramele filajelor din dosarul Sex cu minore, atribuite Serviciului de Operatiuni Speciale! Inculpatii au cerut eliminarea stenogramelor din dosar, intrucat ar fi fost realizate ilegal de catre SRI

interceptari-convorbiri

Dosarul retelei de proxenetism din Timisoara, in care nu mai putin de 16 inculpati au fost trimisi in judecata pentru ca ar fi beneficiat de serviciile sexuale ale unor tinere exploatate, printre care si minore, ar putea ramane, astazi, fara probele esentiale administrate de procurorii DIICOT in cursul urmaririi penale.


Este vorba despre stenogramele interceptarilor si inregistrarilor pe baza carora s-au formulat majoritatea acuzatiilor impotriva celor 16 inculpati, care ar putea fi eliminate din dosar de catre Curtea de Apel Timisoara, in urma cererilor prin care se solicita aplicarea deciziei Curtii Constitutionale care a stabilit ca SRI nu are dreptul sa puna in aplicare mandate de supraveghere tehnica in dosarele penale.

„Am solicitat admiterea exceptiei privind decizia CCR in materia interceptarilor si inregistrarilor realizate de Serviciul Roman de Informatii, in conditiile in care alte instante din tara au admis astfel de cereri si au eliminat din dosare aceste probe ale procurorilor. Am insistat pentru admiterea acestei cereri, intrucat majoritatea probatoriilor se bazeaza pe interceptari telefonice si inregistrari ambientale ale discutiilor purtate intre diferite persoane si nu pe fapte indubitabile”, ne-a declarat unul dintre inculpatii trimisi in judecata sub acuzatia de folosire a serviciilor unor persoane exploatate.

In ciuda faptului ca, intr-un alt dosar instrumentat de DIICOT Timisoara, judecatoarea Codrina Iosana Martin, care a preluat dosarul Sex cu minore, a evidentiat anumite derapaje procedurale ale procuroarei Carmen Martinov, de aceasta data, decizia eliminarii stenogramelor SRI din materialul probator poate fi influentata de o adresa in care se precizeaza ca interceptarile nu le-ar fi realizat SRI.

Mai exact, la cererea instantei de judecata, seful DIICOT Timisoara, procurorul Alex Florenta, a emis o adresa (nr. 954/III-13/2016), in care se precizeaza ca mandatele de supraveghere tehnica in dosarul 46/D/P/2016 au fost realizate de Serviciul de Operatiuni Speciale Timisoara, nicidecum de SRI.

diicot3

 

“Directia de Operatiuni Speciale este o unitate de suport informativ, tactic-operational si tehnico-operativ specializat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ce deserveste structurile din componenta Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Politiei Romane si a Ministerului Public care solicita sprijinul de specialitate in instrumentarea unor cauze penale”, se mentioneaza in adresa DIICOT ajunsa la dosar.

Aceasta incercare de “salvare” a interceptarilor si inregistrarilor compromitatoare aflate in dosarul Sex cu minore a atras atentia unora dintre avocatii angajati in dosar, care au aratat ca la dosar exista o serie de dovezi clare ca mandatele de supraveghere tehnica au fost puse in aplicare de SRI.

Este si cazul ordonantei emise de procurorul Carmen Martinov in data de 25.02.2015, prin care s-a cerut SRI incetarea imediata a masurii de supraveghere tehnica in cazul inculpatului Gitan Ovidiu, intrucat acesta nu mai folosea un anumit numar de telefon.

diicot1

 

Intr-un alt document, emis de fostul sef al DIICOT, Mircea Andres, se solicita UM 0667 materialele rezultate in urma punerii in executare a unor mandate de supraveghere tehnica, respectiv notele de filaj a intalnirilor ce au avut loc intre diversi inculpati din dosar. Or, se stie foarte clar ca UM 0667 nu este altceva decat indicativul militar al SRI Timis.

In afara de aceste confirmari ale faptului ca interceptarile si inregistrarile din acest dosar ar fi fost efectuate de SRI, avocatii au mai atras atentia ca, in finalul comunicatului de presa al DIICOT in care s-a anuntat destructurarea retelei de proxenetism, se mentioneaza ca ancheta a beneficiat de suportul de specialitate al SOS si SRI.

Punand in balanta adresa emisa de seful DIICOT Alex Florenta, la cererea Curtii de Apel, cu adresele aflate la dosar, in care se devoaleaza corespondenta procurorului de caz cu SRI, se poate pune intrebarea daca, nu cumva, ne aflam in fata unei strategii a DIICOT prin care se doreste mentinerea la dosar a unor probe care au fost obtinute in mod ilegal… (G.I.)

 

Leave a Reply