Procesul in care interlopul Sorin Palesica era acuzat ca a lovit o salvamontista in statiunea Straja a fost incheiat, astazi, de Judecatoria Petrosani, dupa ce tanara si celelalte parti vatamate si-au retras plangerea penala prealabila.
Purtatorul de cuvant al Judecatoriei Petrosani, Cristina Iuliana Curuia, a declarat ca instanta a incetat procesul penal in care Sorin Palesica era judecat pentru loviri si alte violente, dupa ce a batut o salvamontista intr-un bar din statiunea Straja.
Potrivit sursei citate, instanta a dispus ca Sorin Palesica, aflat in arest preventiv, sa fie pus in libertate de indata.
Reamintim ca, in urma cu doua luni, Miruna Inel, 21 de ani, salvamontista in Statiunea Straja, a fost batuta crunt de interlopul Sorin Palesica, dupa ce a indraznit sa-l roage pe individ sa nu se mai comporte galagios.
Tanara a fost lovita de mai multe ori peste fata, inclusiv cu pumnul, sub privirile unui jandarm montan, cercetat in prezent de Parchetul Militar Timisoara, dar si a altor clienti din club, care au asistat pasivi la scenele de o brutalitate revoltatoare.
La locul incidentului a intervenit un echipaj al jandarmilor montani din statiunea Straja, care l-au incatusat pe agresor si l-au predat Politiei, acesta fiind amendat cu 1.000 de lei pentru provocare si participare la scandal intr-un local public. Ulterior, a fost arestat preventiv.
Imediat dupa incarcerarea interlopului din Lupeni, salvamontista a dezvaluit ca a primit mai multe amenintari cu moartea pentru a-si retrage plangerea. In cele din urma, a cedat, iar Constantin Palesica a fost pus in libertate… (M.I.)