TRAFIC DE MIGRANTI! Politia de Frontiera Timisoara, implicata in operatiunile de destructurare a unei vaste retele de migranti! Acestia erau transportati pe ruta Irak-Turcia-Cipru-Bulgaria-Romania, destinatiile finale fiind Germania, Anglia, Suedia sau Norvegia

trafic de migranti

Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara si Serviciul de Operatiuni Speciale Timis, impreuna cu alte autoritati judiciare si politienesti din Bucuresti, Alba si Oradea, au participat la operatiunile de destructurare a unei grupari infractionale specializate in traficul de migranti.


Conform unui comunicat al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in perioada iunie 2015 – decembrie 2015, politisti de frontiera din cadrul Centrului de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucuresti – Otopeni, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au desfasurat activitati informativ-operative in vederea documentarii si probarii activitatii infractionale a unei grupari care actiona pe teritoriul Romaniei, dar si pe teritoriul altor state: Bulgaria, Grecia, Turcia si Irak si care avea ca preocupare traficul de migranti.

Din materialul probator s-a stabilit ca activitatea infractionala a membrilor presupunea organizarea grupurilor de migranti in tarile de origine, iar ulterior erau transportati pe ruta Irak-Turcia-Cipru-Bulgaria-Romania, destinatiile finale fiind Germania, Anglia, Suedia sau Norvegia, unde urmau sa solicite azil politic. Pentru aceasta, fiecare migrant achita membrilor grupului infractional suma de aproximativ 12.000 dolari.

Ca mod de operare, migrantii obtineau vize turistice apartinand unor state U.E., in baza carora intrau legal pe teritoriul Romaniei, unde erau cazati la mai multe adrese din Bucuresti si jud.Ilfov. Ulterior, membrii gruparii ii transportau spre frontiera de vest a Romaniei, iar acestia incercau sa iasa in mod fraudulos din tara folosind diferite metode: ascunsi in autocare, remorci ale TIR-urilor, sau folosind acte de identitate bulgaresti false.

In perioada iunie – august 2015, au fost depistate in flagrant, in P.T.F. Nadlac si Cenad, patru grupuri formate din 14 persoane, cetateni irakieni, in timp ce incercau sa iasa ilegal din tara pe la granita cu Ungaria.

Operatiunea a fost finalizata in cursul lunii decembrie 2015 cand, in baza mandatelor de perchezitie domiciliara emise de Tribunalul Bucuresti, politistii au efectuat trei perchezitii domiciliare pe raza municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov.

Persoanele implicate, trei cetateni romani (o femeie si doi barbati) si doi irakieni, au fost prezentate procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucuresti, fiind cercetate pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trecere frauduloasa a frontierei de stat si trafic de migranti.

Activitatea a fost desfasurata impreuna cu politisti de frontiera din cadrul I.G.P.F. – Centrul de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucuresti Otopeni, beneficiind de sprijinul I.G.P.R. – D.O.S. – S.E.T., S.O.S Bucuresti, S.O.S. Alba si S.O.S. Timis, I.T.P.F. Timisoara, I.T.P.F. Oradea si de Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei ‘Vlad Țepes’. (Vlad Enciu)

 

Leave a Reply