Un liceu de prestigiu din Timisoara a instituit patru criterii de departajare a copiilor care doresc sa se inscrie in clasa pregatitoare, printre acestea numarandu-se si obligativitatea ca parintii sau bunicii viitorilor elevi sa fi studiat sau sa fi fost cadre didactice la aceasta scoala.
Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timisoara este singura unitate de invatamant din judetul Timis care a impus patru criterii de departajare a copiilor care se inscriu in clasa pregatitoare. Acestea sunt legate de istoricul parintilor sau bunicilor cu aceasta scoala, micutii trebuind sa indeplineasca cel putin una dintre aceste cerinte pentru a avea prioritate.
Astfel, pentru inscrierea copiilor in clasa pregatitoare, familia acestora trebuie sa faca dovada ca unul dintre parinti sau bunici sa fie sau sa fi fost cadre didactice, ca unul dintre parinti sau bunici lucreaza la Liceul Pedagogic, ca viitorul elev are frati care sunt inscrisi in Liceul Pedagogic, ca bunicii sau parintii au absolvit cel putin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.
Potrivit inspectorului scolar general al judetului Timis, Aura Danielescu, desi aceste criterii pot fi considerate discriminatorii de catre unii parinti, ISJ Timis a lasat liceul sa impuna propriile reguli din cauza cererii mare de inscrieri in clasa pregatitoare la aceasta unitate de invatamant.
“La Liceul Pedagogic, in acest an, Consiliul de Administratie a propus, pentru intrarea copiilor in invatamantul primar, in clasele pregatitoare, un numar de patru criterii specifice, care vor putea ierarhiza copiii in functie de cumularea unui numar de puncte. Dupa aplicarea acestor criterii specifice, pe locurile ramase libere, daca este cazul, se va aplica acel criteriu de selectie prin tragere la sorti.
Sunt criterii care din punctul de vedere al unora pot fi privite ca si criterii discriminatorii, insa colegii de la Liceul Pedagogic s-au consultat inainte de propunerea acestor criterii cu parintii si cadrele didactice, au vizualizat criterii specifice propuse de alte unitati de invatamant din tara cu profil pedagogic care le-au aplicat si in anul anterior.
Este primul an in care Liceul Pedagogic propune criterii specifice pentru selectia copiilor in clasa pregatitoare si acest lucru se datoreaza unui aflux foarte mare al elevilor spre a intra in clasa pregatitoare in aceasta unitate de invatamant, care in ultimii ani a acumulat un numar mare de clase, ceea ce nu a mai permis desfasurarea in conditii optime a procesului educativ“, a declarat Danielescu.
Anul trecut, Liceul Pedagogic din Timisoara a avut sase clase pregatitoare de cate 25 de elevi. Anul acesta liceul are doar 50 de locuri in doua clase pregatitoare. Din 29 februarie, cand s-a dat startul inscrierilor, si pana in prezent, in clasele pregatitoare ale Liceului Pedagogic s-au inscris 51 de copii. (Mara Ion)
Sursa foto: sursadevest.ro