EXCLUSIV! Unitatile de jandarmerie rurala din Timis ar putea fi reinfiintate! O initiativa legislativa permite revenirea jandarmilor in orasele si comunele cu o populatie de sub 10.000 de locuitori

jandarmerie rurala

O gafa legislativa a Guvernului Nastase, care a permis inchiderea tuturor sectiilor si posturilor de jandarmerie rurala din tara, este pe cale sa fie reparata de o initiativa legislativa a deputatului PNL Daniel Gheorghe, sustinut de alti 20 de colegi parlamentari.


Aflata in dezbatere publica la Camera Deputatilor, pana in 29 martie, initiativa legislativa modifica legea 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane, in sensul infiintarii de unitati si subunitati de jandarmerie rurala.

“Consideram utila si obligatorie infiintarea unor unitati/ subunitati de jandarmi dislocate in comune si in orasele mici, care sa actioneze impreuna cu lucratorii de politie, in vederea mentinerii si restabilirii ordinii publice. Aceste structuri vor avea in competenta teritoriala mai multe comune, orase mici si vor avea sediul de baza in una dintre aceste unitati pentru a putea actiona in vederea restabilirii si mentinerii ordinii publice, la solicitarea politistilor din localitatile arondate”, se arata in expunerea de motive, cu precizarea ca acestea se vor subordona nemijlocit Inspectoratului de Jandarmi Judetean.

In cazul in care va trece prin parlament, noua lege va fi implementata incepand cu 1 ianuarie 2017 si va readuce la viata, la nivelul judetului Timis, cele 12 de sectii si posturi de jandarmi desfiintate in 2005.

Astfel, un efort de peste 2 miliarde de lei vechi, doar la nivelul Timisului, s-a dovedit inutil, iar “tehnocratii” lui Adrian Nastase au decis ca ordinea si siguranta cetateanului raman in atributia exclusiva a Politiei.

In perioada 2003 – 2005, in judetul Timis au fost infiintate noua sectii de jandarmi (trei in Timisoara si cate una in Lugoj, Buzias, Faget, Sannicolau Mare, Jimbolia si Deta), trei posturi de jandarmi (Recas, Lovrin si Gataia) si un detasament mobil de ordine publica. Optimismul jandarmilor mergea pana acolo incat preconizau ca numarul sectiilor de jandarmi sa ajunga la 17, iar cel al posturilor de jandarmi la 58.

jandarmi1234

“Structurile de jandarmi vor functiona in paralel cu cele de politie, ambele fiind in slujba cetateanului, urmand ca acesta sa aleaga cui se va adresa”, spunea, la un moment dat, col. Marin Ursa, fostul comandantul al Comandamentului Judetean de Jandarmi Timis, in incercarea de a transa disputa dintre politie si jandarmi in privinta preluarii exclusive a ordinii publice din judet.

La putin timp de la aceasta declaratie, noua Lege a Jandarmeriei, elaborata sub comanda ministrului Ioan Rus, a dus la desfiintarea tuturor unitatilor de jandarmerie rurala din tara.

“Posturile de jandarmi din localitatile rurale s-au bucurat de un real succes. Din pacate, vor fi desfiintate si cei care vor avea de suferit vor fi cetatenii. Oamenii cinstiti si hotarati sa duca lucrurile pana la capat, sa raspunda prompt la solicitarile cetatenilor, sa asculte pe cel bogat si pe cel sarac si sa ramana echidistanti in acelasi timp, nu au loc in comunitatea lor. Nu stiu daca noi, jandarmii, am fi rezolvat toate problemele comunitatii, dar stiu ca satenii ne-au iubit si apreciat. S-au simtit mai in siguranta cu noi. Cred ca Ministerul Administratiei si Internelor ar fi trebuit sa consulte alesii locali si sa asculte opinia comunitatii inainte sa ia aceasta decizie”, spunea, dezamagit, colonelul Alexandru Sirca, la acea vreme adjunct al comandantului Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara.

Dupa zece ani, programul privind cresterea gradului de siguranta al cetateanului prin infiintarea de noi sectii si posturi de jandarmi revine in actualitate. Astfel, se confirma, intrucatva, premonitia fostului director al Directiei Ordine Publica din cadrul Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, generalul Iosif Panduru, care era convins ca procesul infiintarii de sectii si posturi de jandarmi in mediul rural va fi reluat… (Gh. Ilas)

One thought on “EXCLUSIV! Unitatile de jandarmerie rurala din Timis ar putea fi reinfiintate! O initiativa legislativa permite revenirea jandarmilor in orasele si comunele cu o populatie de sub 10.000 de locuitori

  1. Prima poză e din punctele de trecere a frontierei?….sprijinind alte forte ….si la sate …tot in sprijin la alte forte…….pe când si materiale penttu protectia lor si autovehicule pentru transport…..altii cu limuzina si ei cu Dacia Solenza si Dacia 1310 ……

Leave a Reply