SPAGA LA DOCTOR! Un alt medic timisorean a fost retinut pentru luare de mita! Ramneantu Adriana Camelia este acuzata ca pretindea bani si bunuri pentru a elibera expertize medicale la cabinetul sau din Lugoj

doctorita lugoj

Procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus, prin ordonanta,  retinerea suspectei Ramneantu Adriana Camelia, medic in cadrul Cabinetului de Expertiza Medicala a Capacitatii de Munca Lugoj, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita.


Conform unui comunicat al procurorilor, probele administrate in cauza in cursul urmaririi penale au relevat faptul ca Ramneantu Adriana Camelia, in cursul lunii decembrie 2015 , a eliberat rapoarte de expertiza medicala in schimbul unor sume de bani si bunuri, fiind vorba de nu mai putin de 17 acte materiale. 

In timpul perchezitiilor la cabinetul sau, oamenii legii au descoperite sume de bani, dar si mai multe pachete de cafea, ciocolata si alte produse care se presupune ca au fost primite de la pacienti. Investigatorii au marturia a cel putin sase persoane care sustin ca au dat bani sau diverse bunuri pentru a primi acordul doctoritei pentru prelungirea concediului medical sau pentru dosarul de pensionare pe caz de boala.

De asemenea, exista date ca doctorita a fost interceptata de mai multa vreme pentru documentarea dosarului in care este acuzata de luare de mita. Conform unor surse neoficiale, politistii ar fi gasit suma de 150 de euro in cabinet, care se presupune a fi spaga primita doar in aceasta zi de doctorita.

Alte doua perchezitii au mai avut loc la doua adrese din Timisoara. Medicul Adriana Camelia Ramneantu are 45 de ani, locuieste in Timisoara, e necasatorita si facea naveta zilnic la Lugoj. In documentarea activitatii infractionale, procurorii au beneficiat de suportul de specialitate al  Serviciului Roman de Informatii.

Reamintim ca, in 10 noiembrie 2015, in urma unei actiuni controversate a DGA, medicul chirurg Caius Glad Streian, de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara, a fost retinut sub acuzatia de luare de mita. Actualmente, chirurgului aparat de avocatul Florin Kovacs i s-au ridicat toate masurile preventive. (Gh. Ilas)

Leave a Reply