BANI DIN SIRIA! Zaher Iskandarani, ajutat de justitia din Timis sa fenteze bugetul statului cu aproape 10 milioane de euro! Un contract intocmit in fals atesta ca mama lui Iskandarani l-a imprumutat cu 15,8 milioane de lei

Zaher_IP

Curtea de Apel Timisoara a amanat, din nou, pana la termenul din 17 februarie, dezbaterea in dosarul penal nr. 3722/30/2014, in care celebrul contrabandist de tigari Zaher Iskandarani a fost condamnat la 8 luni de inchisoare, cu executare, pentru tentativa la inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata.


Alaturi de omul de afaceri sirian, a mai fost condamnata la 10 luni de inchisoare, cu executare, si Toader Carmen Mihaela, alti sase inculpati din acest dosar, cu un prejudiciu de aproape 10 milioane de euro, primind pedepse cu suspendare sau fiind scosi basma curata ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

Dupa simulacrul de proces de la Tribunalul Timis, unde au fost aplicate pedepse simbolice, au fost anulate toate contractele falsificate prin care s-a fentat bugetul statului cu aproape 10 milioane de euro si s-a respins cererea de recuperare a prejudiciului din partea ANAF, se asteapta confirmarea sentintei instantei de fond si de catre Curtea de Apel Timisoara.

“Respinge pretentiile civile solicitate de ANAF – Administratia Finantelor Publice Timisoara, in suma de 21.194.909 lei, de la SC Le Dome Tabacco International SRL, si in suma de 21.457.950 lei de la SC Alcohool Banat Industry SRL. Constata ca prin incheierea din 24.10.2010 a fost admisa cerererea formulata de SCP Insolvein SPRL – lichidatorul judiciar al SC Le Dome Tobacco International SRL, privind ridicarea sechestrului instituit asupra sumelor obtinute din valorificarea bunurilor proprietatea debitoarei SC Le Dome Tobacco International SRL existente in prezent in contul de lichidare al debitoarei deschis la Alpha Bank Sucursala Timisoara, in vederea virarii acestora intr-un cont de depozit la termen. Admite cererea SCP Insolvein SPRL si dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanta DNA din data de 07.12.2012 asupra sumelor debitoarei SC Le Dome Tobacco International SRL existente in prezent in contul de depozit la termen deschis la Alpha Bank – Sucursala Timisoara”, a decis judecatorul care a solutionat dosarul pe fond, demonstrand ca hotul prins prea tarziu este tratat ca un negustor cinstit.

In mai 2014, procurorii DNA Timisoara au dispus trimiterea in judecata a lui Zaher Iskandarani, Jamil Fadi, Sarah Riyad, Naramzoiu Radu Bogdan, Gaman Stoiana, Trifa Liviu Ionel, Gherghian Dana Claudia si Toader Carmen Mihaela pentru tentativa de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit DNA, in anul 2007, Directia Generala a Finantelor Publice Timis a stabilit in sarcina a doua societati comerciale, Le Dome Tobacco International SRL si Alchool Banat Industry SRL, obligativitatea platii sumelor de 21.194.909 de lei si 21.457.950 de lei, cu titlu de impozite si taxe datorate bugetului statului.

Pentru eludarea platii acestor sume, inculpatii au incercat, la inceput, prin diferite actiuni in justitie, anularea celor doua decizii de impunere.

Urmare a epuizarii posibilitatilor de anulare a obligatiilor datorate bugetului statului, s-a solicitat intrarea in insolventa a celor doua firme, fiind desemnat de catre instanta de judecata, in calitate de lichidator judiciar, Liviu Ionel Trifa, cooptat si propus de catre administratorul celor doua societati, in virtutea relatiilor pe care le avea cu Zaher Iskandarani.

Acesta, anterior, condusese evidenta contabila a celor doua societati comerciale.

Inculpatii au intocmit in fals un numar total de 13 contracte de creditare, in sapte din acestea sustinandu-se in mod nereal ca una dintre firme datora lui Radu Naramzoiu suma de 2.400.000 de lei, lui Zaher Iskandarani suma de 2.150.000 de lei si lui Fadi Jamil suma totala de 28.000.000 de lei.

Celelalte sase contracte intocmite in fals atestau in mod nereal ca cealalta societate comerciala datora lui Radu Naramzoiu suma de 2.375.000 de lei, lui Sarah Riyad suma de 15.145.000 de lei si mamei naturale a lui Zaher Iskandarani, care nu fusese niciodata in Romania, suma totala de 15.682.500 de lei.

„Cu aceste datorii fictive, inculpatii s-au inscris la masa credala dupa deschiderea procedurilor de insolventa, inlaturand, prin incalcarea dispozitiilor legale, creantele garantate ale statului. In acest scop, lichidatorul judiciar (trimis in judecata intr-un alt dosar instrumentat de DNA) a inversat ordinea de creanta stabilita de lege, astfel incat, din creditori privilegiati, organele fiscale au fost transformate in creditori fara garantii, fiind atribuita calitatea de creditor privilegiat altor inculpati trimisi in judecata in alt dosar instrumentat de DNA”, se arata in rechizitoriul procurorilor anticoruptie.

La solicitarea lui Zaher Iskandarani, aceste contracte au fost inserate artificial in contabilitatea celor doua firme, de catre Stoiana Gaman – persoana care a condus evidenta contabila.

Procurorii sustin ca, intrucat simpla prezentare a acestor contracte nu era de natura a produce consecinte, in mecanismul complex pus la cale de inculpati a fost introdus lichidatorul judiciar Liviu Trifa, care, cu incalcarea dispozitiilor legale, a inversat ordinea de creanta in tabelele de creanta intocmite si depuse in procedurile de insolventa a celor doua firme.

Aceasta modalitate a prezentat instantei de judecata investita cu supravegherea operatiunilor de lichidare a patrimoniului celor doua societati comerciale, falsa aparenta (contrara realitatii) a unor drepturi preferentiale si privilegiate ale inculpatilor Zaher Iskandarani, Fadi Jamil, Sarah Riyad si Radu Naramzoiu, care deveneau beneficiarii sumelor rezultate din vanzarea activelor inaintea institutiilor statului.

Aceasta imprejurare era posibila datorita sumei ce trebuia platita lor, net superioara valorii activelor, organele fiscale fiind practic inlaturate de la posibilitatea de a-si recupera sumele datorate de cele doua firme.

Cu aprobarea instantei de judecata, in cadrul procedurii insolventei uneia dintre firme, s-a procedat la vanzarea la licitatie a tuturor activelor la un pret net inferior valorii reale, licitatia fiind una fictiva, la care au participat apropiatii lui Iskandarani si fiul acestuia, care a si fost desemnat castigator al licitatiei.

In vederea recuperarii prejudiciului de 42.652.859 de lei, reprezentand impozite si taxe datorate bugetului statului, de cele doua societati comerciale, s-a dispus luarea masurii asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra unui cont bancar, deschis pe numele uneia dintre firme. In ciuda acestei masuri asiguratorii, statul nu a reusit sa puna mana pe bani, sechestrul fiind inlaturat de catre magistratii Tribunalului Timis. (Vlad Enciu)

 

One thought on “BANI DIN SIRIA! Zaher Iskandarani, ajutat de justitia din Timis sa fenteze bugetul statului cu aproape 10 milioane de euro! Un contract intocmit in fals atesta ca mama lui Iskandarani l-a imprumutat cu 15,8 milioane de lei

Leave a Reply