Ministrul Justitiei, Raluca Pruna revine si afirma, intr-un interviu acordat HotNews.ro, ca este foate posibil sa o reinvesteasca pe Laura Codruta Kovesi in functia de procuror sef al DNA, anul viitor, cand ii expira mandatul.
Aceasta erata ministeriala vine la o zi dupa ce lasase sa se inteleaga ca ar fi posibil sa nu faca acest lucru pentru a o feri de critici intr-o societate antagonizata.
“Afirmatia pe care am facut-o ieri, in niciun caz nu trebuie sa fie citita in cheia aceasta, ca m-as gandi sa nu reinvestesc o persoana ca doamna Kovesi, care are cele mai bune rezultate din istoria DNA, mai bune chiar decat ale predecesorului domniei sale, fara indoiala. Da, iau categoric in calcul reinvestirea doamnei Kovesi”, spune Raluca Pruna.
Facand o trecere in revista a unor prevederi legislative controversate, Raluca Pruna vorbeste foarte transant despre perspectiva unor schimbari importante.
“Ar trebui sa propunem pur si simplu modificarea legii de executare a pedepselor. In sensul de a nu mai permite ca scrierea unei carti sa constituie un element care sa conduca la reducerea pedepsei.
Nu exclud nici ordonanta de urgenta, dar nu pot confirma acum acest lucru. Pentru ca suntem in situatia – eu vorbesc de mine la ministerul justitiei – in care trebuie sa repar o multime de legi prost adoptate, de dispozitii care nu se pot aplica, prin ordonanta de urgenta. Si cred ca politica Guvernului in general nu este sa aiba nenumarate ordonante de urgenta.
Despre sporul de doctorat de 15%: Vom vedea cand isi depun cererile, am spus si magistratilor, spun si acum. Nu iau in calcul sa dau nici un fel de spor. Nicaieri in lumea asta doctoratul nu se plateste printr-un spor. In nici un caz nu faci o teza de doctorat pentru a avea un spor salarial.Deci, sub mandatul meu nimeni nu va primi nici un spor. Estimarea mea este ca in prima jumatate a anului viitor voi avea hotarari executorii. Deci astept sa fiu executata de catre magistrati, nu eu personal, ci Ministerul Justitiei.
Sa nu-mi spuneti de faptul ca a inchis dosarul care-l privea pe fostul premier, Victor Ponta, pentru ca acolo este o discutie mai ampla, despre care va asigur ca am vorbit cu domnul Lazar. Era cea mai facila cale de a spune ca noul ministru este sclavul… Sau nu sclavul, captiva regimului Ponta. Foarte bine, ramane de vazut daca sunt captiva regimului Ponta, am sustinut propunerea respectiva si nu-mi pare rau pentru asta. Cred ca domnul Lazar are si profesionalismul si viziunea de fi adjunct la serviciul de urmarire penala si criminalistica din Parchetul General.
Nu pot sa preiau propunerea de la CSM referitoare la preluarea de la ministrul justitiei a atributului de a propune viitorii sefi in parchete. Am discutat cu toate asociatiile de magistrati din Romania, care spun: nu ne regasim in acest proiect. Asadar, ca eu sa modific aceste legi si sa dau satisfactie CSM ar trebui sa dau o ordonanta de urgenta. Nu inteleg ca sub mandatul meu sa dau OUG si sa schimb niste legi organice.
Alta chestiune cu care nu sunt de accord, as vrea sa o pun in dezbatere publica, este numirea in magistratura a avocatilor cu 18 ani vechime. Am rezervele mele cu privire la aceasta modalitate.
Lupta anticoruptie este o alta prioritate a mea. Putem fi o tara in care jumatate din cetateni sunt la DNA si cealalta jumatate sunt subiecte ale dosarelor, probabil nu va fi suficient. Este important sa incepem si cu preventia”, spune, printre altele, actualul ministru al Justititiei. (Vlad Enciu)