UPPERCUT MORTAL IN SEDIUL POLITIEI GATAIA! Comisarul Daniel Disaga a aplicat o violenta lovitura de pumn unui barbat, pentru ca acesta l-a calcat pe picior in microbuz! Salvarea a refuzat sa preia victima, pentru ca intervenise decesul

decedat_gataia1

Arestarea preventiva a comisarului de politie Daniel Disaga, seful Politiei orasului Gataia, acuzat de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, confirma ideea ca anul 2015 a fost unul dezastruos pentru imaginea Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, dar, pe de alta parte, demonstreaza faptul ca ofiterii DGA si SIPI au inceput sa-si ia misiunea foarte in serios.


Dupa arestarea inspectorului sef Sorin Muntean si a adjunctului acestuia, Florin Bolbos, chiar in primele zile ale anului, a urmat seful Serviciului Politie Rutiera, Marcel Craciunescu, fostul inspector sef Gheorghe Popescu, agentul Ovidiu Gitan, acuzat de implicare intr-o retea de proxenetism, o tura intreaga de la Sectia 1 Timisoara, doi agenti spagari de la Sectia 2 Timisoara, iar acum – pentru ca anul sa se incheie in acelasi spirit justitar in care a inceput, comisarul Daniel Disaga.

Conform procurorilor, care merita felicitati pentru aceasta ancheta dificila, care a durat aproape un an si jumatate, in data de 09.08.2014, in jurul orei 17.30, Disaga Daniel Ion, ofiter de politiei in cadrul IPJ Timis, in timp ce se afla in biroul de investigatii criminale din sediul Politiei Gataia, i-a aplicat unui cetatean o lovitura de pumn in zona barbiei, in urma careia victima s-a dezechilibrat, a cazut pe podea, iar in cadere s-a lovit cu capul de mobilier si de parchet, suferind un traumatism cranio-cerebral care a condus la decesul imediat.

In conditiile in care comunicatul procurorilor a fost extrem de sumar, am incercat sa aflam contextul in care s-a produs acest incident dramatic petrecut intr-un post de politie, in anul de gratie 2015, cand excesele militienilor, cu celebrul “rotisor”, ar fi trebuit sa fie doar niste amintiri sinistre din alte vremuri. Dar, iata ca nu-i asa, iar vechile practici inca mai persista pe ici, pe colo…

sotie_decedat

“In data de 9 august 2014, sambata, sotul meu a plecat la Timisoara, la serviciu, si s-a intors cu microbuzul de ora 17. Pe la 17,25 l-am sunat sa-l intreb daca a ajuns, sa faca unele cumparaturi. Mi-a spus ca merge la Politie. Apoi nu a mai raspuns, avea telefonul inchis. Pe la 11 noaptea, copilul cel mare a primit un telefon de la un prieten, care i-a spus ca se aude ca un om a facut preinfarct in microbuz si ca s-ar putea sa fie el. La 11 noaptea, am plecat intr-un suflet la dispensar. Acolo era o doamna pe care am intrebat-o daca este adevarat ca, cu microbuzul de 5, a venit un barbat cu preinfarct. Mi-a zis – nu, dar au venit doi politisti cu un barbat decedat. A venit medicul, pe care l-am rugat sa-mi spuna cum il cheama pe acel barbat. Mi-a spus ca Ivanescu. Tot speram sa nu fie sotul meu, sa fie alta persoana… Am intrebat – si mai cum il cheama? Viorel, mi-a raspuns. Tot nu-mi venea sa cred si am mai intrebat – cum era imbracat? Intr-o salopeta, mi-a raspuns… Am plecat de acolo direct la Politie. Acolo era multa lumea, doi jandarmi si mai multi politisti. Am intrebat – unde este sotul meu? Cineva mi-a raspuns – sotul dumneavoastra a murit! Mi-a intins o sticla de apa si m-a trimis acasa cu o doamna. Inainte de asta mi-au spus ca i-a dat o hartie sa scrie si dintr-o data i s-a facut rau. Luni m-am dus din nou la Politie, cu cumnata mea. Am intrebat ce s-a intamplat, iar domnul Disaga mi-a spus ca era foarte baut si ca in microbuz l-a calcat pe picior si de trei ori a sarit sa-l bata. Si ca, la sosirea in Gataia, l-a chemat la Politie sa spuna ce nemultumiri are fata de politisti. Nu cred ca a sarit sa-l bata, pentru ca sotul meu in 19 ani nu mi-a dat o palma! Si niciodata nu a avut probleme cu politia, cu vreo amenda, cu vreo sesizare. Mi-am dat seama ca a fost batut, pentru ca in ziua in care l-am inmormantat, partea dreapta a fetei i se innegrise. Dupa cum am aflat dupa aceea, medicul de pe salvarea chemata sa-l  preia pe sotul meu a refuzat acest lucru. Le-a spus politistilor sa-l duca la medicina legala pentru ca este decedat. In data de 14 am facut plangere la Parchet, in care am cerut sa se faca dreptate”, ne-a povestit Gabriela Budaru, sotia vaduva.

La vremea investigatiei, am cerut un punct de vedere comisarului sef Florin Bolbos, care indeplinea functia de inspector sef adjunct.

“Imediat dupa ce ni s-a raportat despre incidentul de la Politia Gataia, am dispus ca o echipa de criminalisti sa se deplaseze la fata locului pentru a face primele cercetari. De asemenea, am anuntat si Parchetul, care a delegat un procuror care sa coordoneze ancheta. Totul s-a facut ca la carte, comisarul Disaga a fost audiat chiar in acea noapte, dar a prezentat o varianta menita sa-l exonereze de raspunderea penala”.

Din spusele colegilor de la Politia Resita sau Politia Deta, comisarul Daniel Disaga era cunoscut ca o persoana violenta, care deseori isi pierdea cumpatul. Dupa cum ne-a informat avocatul Cristian Constantin Bariz, din Baroul Timis, CEDO a statuat in 2008, in cazul Bursuc vs Statul Roman, ca, intr-un post de politie, un politist nu numai ca nu are voie sa loveasca o persoana cercetata, ci trebuie sa aiba grija ca aceasta sa nu se loveasca nici macar singura. Adica, sa se automutileze… Sa mai spunem ca ofiterul de politie Daniel Disaga a contestat masura arestului preventiv, iar dosarul urmeaza sa fie judecat de catre Curtea de Apel Timisoara. (Gh. Ilas)

 

 

14 thoughts on “UPPERCUT MORTAL IN SEDIUL POLITIEI GATAIA! Comisarul Daniel Disaga a aplicat o violenta lovitura de pumn unui barbat, pentru ca acesta l-a calcat pe picior in microbuz! Salvarea a refuzat sa preia victima, pentru ca intervenise decesul

  1. o prost inteleasa solidaritate de breasla! oare sefii lui n-ar putea raspunde pentru favorizarea infractorului?

  2. intrebati-l mai bine pe fostul inspector sef Popescu cum l-a numit pe Disaga zis “traista” la comanda unui birou din cadrul IPJ Timis…la telefonul lui Frunzaverde cumva?si cum la ordinul aceluiasi popescu, “traista” a primit locuinta de la “stat” in Timisoara, dupa ce a instrainat-o pe cea detinuta in Resita….

  3. mai intrebati-i pe sefii de la IPJ Timis cum a fost Disaga “avansat inainte de termen” in ultimii ani si de cate ori…

  4. iti spun eu de ce: 1.pt ca avea “pile” la “partid”, 2.pt. ca executa toate ordinele fara sa le gandeasca, 3. pt ca “dadea” bine cu pumnul!4. pt ca era “bun” la aritmetica: cunostea “operatiile de baza” adica “adunarea” si “impartirea”!
    e suficient in Politia Timis ca sa ajungi “mare sef”!

  5. Cred ca la pct.3 ati gresit. Era pe nicaieri, vai de el. Eventual daca avea pe cineva sa tina spatele.

  6. Si in 2011 a venit la Deta cu surle si trambite, mare sef. Ce mai aere avea, parca nu mai era altul ca el. Cine l..a propulsat si l..a sustinut ar trebui luat la intrebari.

  7. “au venit doi politisti cu un barbat decedat”…..a avut Disaga complici? de ce nu au sunat la 112? inteleg ca nu a actionat singur. o fi dat el pumnul, dar a fost ajutat in intentia de musamalizare.

Leave a Reply