DECALOGUL PNL! Candidatii la alegerile locale din 2016 trebuie sa respecte 10 criterii de integritate! Politicienii impotriva carora s-a inceput urmarirea penala pentru infractiuni de luare/dare de mita sau infractiuni comise cu violenta nu sunt eligibili

consiliu-pnl

Consiliul National al PNL s-a intrunit vineri, la Palatul Parlamentului, pentru a adopta criteriile de integritate pentru candidatii la alegerile de anul viitor si accelerarea procesului de fuziune a formatiunii.


Reuniunea a inceput la ora 12 si a durat aproape trei ore. Au participat peste 700 de membri, printre care liderii partidului, alesii locali liberali din intreaga tara plus liderii filialelor din teritoriu. In cadrul Consiliului au fost prezentate si adoptate cele 10 criterii de integritate pentru candidatii la alegerile locale din 2016, un autentic decalog al moralitatii celor ce-si doresc sa ajunga in fruntea comunitatilor locale.

In forma actuala, ele sunt urmatoarele:

1. Lustratie
a. Sa nu fi fost membru sau colaborator al fostei securitati si sa nu fi fost dovedit ofiter acoperit;
b. Sa nu fi detinut functii retribuite in aparatul de conducere al Partidului Comunist Roman, la orice nivel.

2. Traseism
Sa nu isi fi schimbat apartenenta politica astfel incat sa fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decat prin fuziuni.

3. Nepotism
Sa nu fi angajat in functii, in cadrul institutiilor publice pe care le-a condus sau le conduce, sotul/sotia, rude sau afini de gradul I.

4. Contracte cu statul
Sa nu fie parte in afaceri sau contracte cu institutia pentru care candideaza sau in institutii din subordinea acesteia.

5. Fals in declaratii
Sa nu aiba neregului sau falsuri constatate prin decizii definitive, in declaratia de avere sau interese.

6. Incompatibilitate si conflict de interese
Sa nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibiltate sau conflict de interese.

7. Atitudini discriminatorii
Sa nu fi avut declaratii sau atitudini rasiste, sovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotarari definitive.

8. Datorii la buget
Sa nu inregistreze datorii la bugetul local, mai vechi de un an, in calitate de persoana fizica.

9. Plagiat
Sa nu fi fost dovedit prin hotarari judecatoresti definitive ca a obtinut diplome sau alte titluri prin plagiat.*

10. Probleme penale.
a. Sa nu fi fost condamnat definitiv pentru o infractiune de coruptie, pentru infractiuni comise cu violenta sau pentru alte infractiuni cu intentie;
b. Sa nu fi inceput impotriva sa urmarirea penala pentru infractiuni de luare/dare de mita sau infractiuni comise cu violenta;
c. Sa nu fi fost trimis in judecata pentru alte infractiuni comise cu intentie
d. Sa nu se afle intr-o masura preventiva – arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infractiune cu intentie. (Mara Ion)

 

Leave a Reply