PROCURORI NOI LA DNA TIMISOARA! Fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, Minodora Vladu, a trecut in “tabara” DNA! Alti doi procurori au trecut de interviul pentru ocuparea unor posturi vacante

DNA Timisoara

Directia Nationala Anticoruptie a dat publicitatii rezultatele obtinute de candidati la interviul pentru ocuparea posturilor vacante de procurori in cadrul Sectiei judiciare penale a DNA, sustinut la 6 octombrie 2015.


Printre acestia se afla si un procuror din Timis, cu o foarte mare experienta profesionala. Este vorba despre fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel, Minodora Vladu, care se va muta cu “arme si bagaje” la DNA Timisoara.

De asemenea, tot in cadrul acestei unitati de parchet anticoruptie vor activa si Tamas Schiffbeck, fostul sef al DNA Timisoara, si Codrin Gavra, care au fost declarati admisi la interviul pentru ocuparea posturilor vacante de procurori din cadrul DNA, structura centrala si structura teritoriala, care a avut loc in perioada 1- 2 octombrie.

La acest concurs s-au inscris 53 de procurori, iar in urma interviului 35 au fost declarati admisi. Dintre ei, 9 vor activa la DNA – Structura centrala, iar restul la structurile din Alba Iulia, Bacau, Brasov, Craiova, Galati, Iasi, Constanta, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Targu-Mures si Timisoara.

Revenind la Minodora Vladu, care va intra in structura DNA, sa spunem ca a intrat in magistratura in 1981, cand a fost repartizata, in urma absolvirii Facultatii de Drept, ca procuror stagiar la Parchetul de pe langa Judecatoria Deta. Ulterior, s-a transferat la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, unde, in 1991, a devenit procuror sef adjunct.  In 1994 a avansat la functia de procuror-sef sectie la Parchetul Tribunalului Timis.

Timp de doi ani, in perioada 1996-1998, a activat ca judecator la Tribunalul Timis, perioada in care s-a si inscris la doctorat, obtinand titlul de doctor cu tema “Prejudiciul cauzat prin infractiuni contra persoanelor”. Din 2003 si pana in 2014 a ocupat functia de procuror-general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara. Dupa o cariera de procuror de aproape 35 de ani, Minodora Vladu spune ca n-a fost niciodata amenintata de vreun inculpat, insa spune ca a simtit in privirea lor, de multe ori,  incrancenarea.

“In sala vezi negativismul si supararea inculpatilor pusi sub acuzare. La nervi omul reactioneaza, dar nu am fost niciodata amenintata direct. Oricum, eu nu sunt o patimasa care vede numai negru in fata ochilor. Lipsa de echilibru este foarte periculoasa”, declara procurorul.

In calitate de procuror in cadrul Sectiei judiciare penale a DNA, Minodora Vladu va intra, in continuare, in sala de judecata pentru a sustine acuzatiile formulate de colegii sai la adresa marilor corupti ai tranzitiei. (Gh. Ilas)

 

 

Leave a Reply