DOSARUL POLITIEI TIMIS, INCA O “VICTIMA”! Fostul sef al Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, comisarul sef Adrian Dumbrava, a decis sa se pensioneze! Functia sa a fost preluata de seful Sectiei 3 Politie, comisarul sef Nicu Boia

adrian dumbrava arme

Scandalul de coruptie de la Politia Timis, care s-a lasat cu arestarea preventiva sau inlaturarea din functii a tuturor sefilor din echipa de comanda, a provocat mai multe victime colaterale.


Unul dintre ofiterii care a avut de suferit dupa descinderea procurorilor anticoruptie in sediul Politiei Timis a fost, alaturi de comisarul sef Gheorghe Moldovan, fostul sef al Biroului Drumuri Nationale si Europene din cadrul Serviciului Politiei Rutiere, care a decis sa-si puna sapca in cui si sa iasa la pensie, si fostul sef al Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, comisarul sef Adrian Dumbrava (foto), care, de asemenea, s-a retras – sau a fost retras – la pensie.

Desi mai putea sa ramana activ inca multi ani, Dumbrava s-a hotarat sa ia calea pensionarii in momentul in care noii sefi i-au reprosat, mai direct, mai pe ocolite, ca s-a oferit sa-i “gazduiasca” in cadrul SAESP, in cazul in care instantele de judecata le-ar fi permis revenire la Politia Timis, pe fostul inspector sef Sorin Muntean si fostul inspector sef adjunct Florin Bolbos.

“Intentia de a-i primi la mine, la SAESP, pe Muntean si Bolbos i-a enervat de-a binelea pe noii sefi, care mi-au reprosat aceasta solidaritate cu oamenii cu care fusesem coleg in echipa de conducere. Discutia a degenerat si, in acel moment, am spus ca o sa-mi depun dosarul de pensionare! Nu ma asteptam ca decizia mea, comunicata in acel moment tensionat, sa fie acceptata atat de repede de noii sefi, ma asteptam la o oarecare opozitie, macar simbolica. N-a fost asa, iar eu, odata ce am spus, nu m-am mai razgandit!”, a dezvaluit Adrian Dumbrava episodul in care a fost “scos” la pensie.

Atmosfera la varful IPJ Timis era cu atat mai tensionata, cu cat seful de la Arme, Explozivi, Substante Periculoase era, la acel moment, singurul din vechiul staff al institutiei care nu avusese treaba cu procurorii DNA, intrucat in perioada asaltului anticoruptie indeplinea functia de inspector sef adjunct. La nici trei luni de la revenirea in fruntea SAESP, comisarul sef Adrian Dumbrava a primit decizia de pensionare.

Comisar-Boia-Nicolae

 

In locul sau a fost numit, cu delegatie pana la organizarea unui concurs, comisarul sef Nicolae Boia, fostul sef al Sectiei 3 Politie. Dupa patru ani in fruntea celei mai mari sectii de politie din Timisoara, Nicolae Boia s-a hotarat sa vina mai aproape de sediul inspectoratului, in conditiile in care, in anul 2013, a candidat pentru sefia institutiei, alaturi de comisarii sefi Gheorghe Jurca si Sorin Munteanu. Ultimul a castigat competitia, dar, de fapt, in acel moment si-a pecetluit soarta, intrucat in ianuarie 2015 a fost arestat de procurorii anticoruptie sub acuzatia de abuz in serviciu. (G.I.)

2 thoughts on “DOSARUL POLITIEI TIMIS, INCA O “VICTIMA”! Fostul sef al Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, comisarul sef Adrian Dumbrava, a decis sa se pensioneze! Functia sa a fost preluata de seful Sectiei 3 Politie, comisarul sef Nicu Boia

  1. Bine ca pleaca! Doamne ajuta! Mai sunt si altii care parca s-au nascut sefi, nu au muncit altceva decat sefie si daca se poate doar intr-un anumit loc. De-ar pleca odata toti astia ca tinerii nu mai au loc de ei.

  2. Faceti o lista cu sefii care doriti sa plece, ca tocmai intocmim listele de pensionare, disponibilizare si delegare la Politia Locala!

Leave a Reply