Procurori din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara au dispus la data de 18.05.2015 punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul Rista Darius, sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie, prev. de art. 233-art. 234 al. 1 lit.a C.pen.
In cursul zilei de ieri, inculpatul a fost prezentat judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Timisoara cu propunere de arestare preventiva, pe o perioada de 30 de zile, cerere admisa de instanta de judecata. Probatoriul administrat in cauza pana la acest moment al urmaririi penale contureaza urmatoarea situatie de fapt: La data de 08.05.2015, in jurul orelor 1400, in timp ce isi desfasura serviciul in calitate de taximetrist, persoana vatamata S.A. i-a preluat pe inculpatul Rista Darius si pe un alt tanar, pentru a-i transporta intr-o locatie din Timisoara.
Pe parcursul deplasarii, cei doi i-au solicitat persoanei vatamate sa parcheze autovehiculul in spatele unui imobil, langa un teren viran, sub pretextul ca asteapta un prieten care va calatori alaturi de ei. Dupa o perioada, inculpatul Rista Darius i-a pulverizat persoanei vatamate un jet de spray iritant lacrimogen in zona fetei si i-a sustras portmoneul ce continea suma de 600 lei si acte de identitate, ulterior parasind in graba locul faptei impreuna cu tanarul care il insotea.
In urma agresiunii suferite, persoana vatamata S.A. a suferit leziuni la nivelul ochilor, fiind internata in perioada 08.05.2015-11.05.2015 in cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timisoara-Sectia Oftalmologie. In cursul zilei de astazi s-a reusit identificarea persoanei care l-a insotit pe inculpatul Rista Darius la comiterea faptei, la acest moment persoana respectiva fiind audiata de catre organele de cercetare penala din cadrul Politiei Municipiului Timisoara-Biroul de Investigatii Criminale, urmand a fi dispuse masurile legale care se impun.
“Precizam ca inculpatul Rista Darius are calitatea de suspect si intr-un alt dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, dosar in care acesta este suspectat ca in noaptea de 16/17.05.2015, pe raza municipiului Timisoara, ar fi deposedat un taximetrist de autoturism. In dosarul respectiv se efectueaza acte de urmarire penala sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, in vederea aflarii adevarului cu privire la imprejurarile concrete in care fapta a fost comisa”, ne-a comunicat prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, Irina Claudia Chivu. (G.I.)