ZIUA LIBERTATII PRESEI! “Trebuie sa aplaudam hotararea jurnalistilor de a descoperi adevarul, indiferent de cate eforturi se fac pentru a-i reduce la tacere!”, spun oficialii Ambasadei SUA! Anul trecut au fost ucisi peste 60 de jurnalisti!

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-free-press-image261776

Ziua Internationala a Libertatii Presei, desemnata de ONU ca ziua in care se sarbatoreste libertatea presei si independenta jurnalistilor, a prilejuit presedintelui Klaus Johannis, dar si premierului Victor Ponta, adresarea unor mesaje de incurajare celor care inca rezista pe “baricadele” celei de-a patra puteri in stat.


“O presa libera contribuie la consolidarea democratiei si la dezvoltarea unei societati prospere. Pentru acest drept am luptat in 1989, iar rolul mass-media este esential in apararea interesului public”, se mai arata in mesajul presedintelui Romaniei publicat pe pagina de Facebook, care nu a uitat sa mentioneze cat de importanta este libertatea de exprimare.

De asemenea, Victor Ponta, tot pe pagina de Facebook, apreciaza ca presa trebuie sa ajute la ridicarea societatii romanesti.

“Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei, le urez tuturor colegilor din presă, inclusiv celor care ma critica indiferent ce fac, mult succes in munca lor!”, a scris premierul Victor Ponta pe site-ul de socializare. ”Avem impreuna datoria sa ajutam la ridicarea societatii romanesti, inclusiv prin calitatea dezbaterii publice, si puteti conta pe mine in construirea unei agende publice constructive, cu respect pentru argumente si cetateni”, a mai afirmat Ponta.

Tot intr-un mesaj transmis jurnalistilor, Dean Thompson, Insarcinatului cu afaceri al ambasadei SUA la Bucuresti, atrage atentia ca libertatea presei, fie ca e simbolizata de stiloul, camera sau microfonul reporterului, este sub asediu.

libertatea-presei

 

„Duminica, 3 mai, sarbatorim Ziua Internationala a Libertatii Presei. Adunarea Generala a Natiunilor Unite a desemnat aceasta zi pentru sarbatorirea libertatii presei si apararea independentei jurnalistilor. De asemenea, e o zi in care ii comemoram pe cei care si-au pierdut viata, facandu-si datoria de reporter”, arata oficialul american. „Au fost ucisi in timp ce isi exercitau profesia sau asigurandu-se ca transmit publicului informatii despre situatii dificile sau periculoase. Trebuie sa aplaudam hotararea jurnalistilor de a descoperi adevarul indiferent de marimea pericolelor la care se expun, indiferent de cate eforturi se fac pentru a-i reduce la tacere”, se arata in declaratie.

Jurnalismul poate fi periculos, subliniaza Dean Thomson, care aminteste ca, in 2014, cel putin 60 de jurnalisti au fost omorati si multi altii raniti, hartuiti, arestati sau amenintati. Sa mai amintim ca, in urma cu cateva zile, deputatul social democrat Catalin Tiuch a luat atitudine fata de sondajul referitor la sforarii si orientarea politica a publicatiilor din Timisoara, lansat pe Facebook de primarul Nicolae Robu.

 

 

“Atacul la libertatea presei capata forme ingrijoratoare la Timisoara, orasul in care au murit oameni pentru cuvantul liber. Indiferent de calitatea actului jurnalistic, de orientarea unei publicatii sau de alte considerente mai mult sau mai putin obiective, consider ca nu e treaba politicienilor si a partidelor politice să exercite presiuni asupra presei, care are mecanismele interioare pentru a-si regla activitatea. In calitate de deputat de Timis, dar mai ales de cetatean timisorean, condamn cu fermitate demersul primarului penelist”, a precizat Catalin Tiuch intr-un comunicat de presa. (G.I.)

One thought on “ZIUA LIBERTATII PRESEI! “Trebuie sa aplaudam hotararea jurnalistilor de a descoperi adevarul, indiferent de cate eforturi se fac pentru a-i reduce la tacere!”, spun oficialii Ambasadei SUA! Anul trecut au fost ucisi peste 60 de jurnalisti!

  1. Cautam colaboratori part-time care doresc sa castige bani in timpul liber.
    Se lucreaza comod de acasa aproximativ 3 ore pe zi in functie de abilitati.
    Cerinte: – necesar calculator, conexiune internet, cunostinte minime de PC, rabdare, seriozitate.
    Nu este nevoie de experienta.
    Se ofera instruire gratuita, oferita sub forma unor lectii prin mail.
    Veti trece mai intai prin instruire apoi care doreste poate sa inceapa sa lucreze.
    Se ofera contract de comision perfect legal.
    Trimiteti textul PROIECT la nicoletanatrapeiu@yahoo.com pt. detalii.

Leave a Reply