Apetenta romanilor pentru delatiunea anonima, speculata timp de 50 de ani de fosta Securitate, pare sa fie revigorata, in ultima vreme, de un site misterios unde norodul este invitat sa faca denunturi sub pretextul patriotic de salvare a tarii.
Aparut din neantul lumii virtuale, in conditiile in care nu este revendicat de nimeni, acest portal pare sa fie un adevarat medicament pentru boala unora dintre semenii nostri, care-si doresc „sa moara capra vecinului” sau, dupa adaptarea aceastei molime colective la conditiile de criza – „sa moara vecinul pentru a-i lua capra”.
Sigur, nu combatem spiritul civic, care este o caracteristica a responsabilitatii citadine, ca in Germania sau Elvetia, insa pentru a face un denunt cu nume si prenume este nevoie de curaj, iar majoritatea romanilor se regasesc in balada ciobanului din Miorita.
Acest gen de actiune impotriva hotilor si coruptilor este incurajat chiar si de DNA, institutie care a crescut in increderea romanilor la peste 60%, pe site-ul careia exista un formular online pentru orice fel de reclamatii. Insa, in conditiile in care, in general, spiritul de dreptate al romanilor se opreste la pragul curajului si asumarii, site-ul anonim „Te ia DNA” pare terenul mistic in care frizerul lui Midas a facut o gaura pentru a sopti ca regele are urechi de magar.
Revenind la denunturile curajoase de pe asa-zisul portal anticoruptie din Romania, trebuie consemnat ca, in mai putin de o luna, acolo s-au adunat 300 de denunturi, adica o rata bunicica de 10 pe zi. La o scurta trecere in revista a celor 31 de delatiuni care privesc oameni si firme din Timis, il regasim chiar si pe primarul Nicolae Robu, acuzat ca finanteaza ilegal echipa de fotbal ACS Poli Timisoara din bani publici si ca si-a facut cadou un Mercedes, dar si primarul din Giroc, Ionel Toma, despre care se spune ca si-a facut o biserica in curte, dotata cu clopote care bat ora exacta si ca fiica sa lucreza intr-un cabinet ultracentral, deputatul Alin Popoviciu, care si-a amenintat angajatii ca daca nu voteaza cu Traian Basescu ii concediaza, grefiera Magdalena Caravelea, care are si un PFA si ar fi incompatibila, fruntasii PSD Ilie Sarbu si Adam Craciunescu, reclamati ca fac afaceri cu pamant la Varias, localitate unde mai sunt dezvaluite si alte nereguli, primarul din Buzias, Alger Ilas, parat ca i-a dat 70 de hectare de teren de la ADS lui Adam Craciunescu, pe care l-a mai cadorisit si cu o cariera de piatra, directorul Aeroportului Timisoara, Daniel Idolu, acuzat de afaceri ilegale de milioane de lei, o anumita doamna Corina Berariu, de la Drumuri Municipale, care rezolva aprobari pentru lucrarile facute de firmele lui Georgica Cornu, dar si deputatul Nicolae Mircovici, aratat cu degetul ca si-ar fi construit o pensiune in valoare de peste 700.000 de euro la Lipova.
In ritmul in care merge campania turnatului de primavara, nu ar fi exclus ca, in curand, sa mai fie nevoie de astfel de portaluri, pentru a selecta munca investigatorilor sub acoperire, desigur, cum ar fi – „Te ia DIICOT-ul”, „Te ia Politia”, Te ia Antifrauda”, „Te ia Salvarea” sau, pur si simplu, „Te ia dracu!”… (G.I.)
un articol care spune lucrurilor pe nume! asa e
pariu ca e facut de sri? de asta se simt informatorii bine pe el