Stadionul CFR din Timisoara poate ajunge cat de curand din nou pe mas ainstantelor de judecata. Arena de la Gara Mare este un adevarat ”mar al discordiei” de mai bine de un deceniu in Timisoara, iar presedintele clubului sportiv CFR Timisoara vrea sa se judece pentru ca arena sa nu mai apartina de compania de stat, care refuza sa o cedeze primariei, care are planuri de investitii la baza sportiva de pe strada Nera.
Nedela este si presedintele Sindicatului Muncitorilor la Cai Ferate, si sustine ca in baza unei legi din urma cu cativa ani, bazele sportive ale Ministerului Transporturilor revin sindicatelor, iar nu Companiei Nationale a Cailor Ferate. Pe acest motiv, presedintele ”leoparzilor” vrea sa deschida o actiune in instanta chiar la finalul lunii ianuarie:
”Sa vedem, la sfarsitul lui ianuarie e posibil sa deschidem proces cu Compania Nationala a Cailor Ferate pentru stadion, pentru ca bazele sportive trebuiau sa fie ale sindicatelor”, a precizat Constantin Nedela.
Nu doar Nedela are planuri la inceput de an pentru arena de la Gara Mare, ci si edilul Nicolae Robu. Liberalul a anuntat ca in 2015 se va construi un stadion de 5000 de locuri pentru RCM Timisoara. Primarul nu vede piedici in realizarea investitiei, care ar urma sa fie suportata de institutia pe care o conduce, deoarece terenul bazei d epe strada Nera apartine de municipalitate. Nedela nu a vrut sa comenteze prea mult intentia primarului:
”Nu mai vreau sa intru in polemici cu domnul Robu” a mai comentat Nedela.
Practic, clubul de rugby a dorit sa investeasca inca de acum doi la Stadionul CFR, in ideea ca pe arena sa joace si echipele de fotbal ale clubului, dar si RCM Timisoara. Firma presedintelui Sorin Doda a si inceput lucrarile la una din tribune, dar totul s-a oprit deoarece Ministerul Transporturilor a refuzat categoric ca stadionul a treaca in proprietatea Primariei Timisoara.
Sunt unul din timisorenii care au evoluat pe acest stadion in anul inagurarii sale si acum privesc cu nostalgie la ce a devenit arena CFR-ului.Ce jocuri frumoase si ce public numeros veneau la meciurile CFR-ului cand alaturi de Poli evoluau amandoua in divizia A.Acum a devenit o rusine in Banatul ce nu mai este “fruncea”.Nu sunt bani la autotitatiile statului ? Dece nu se apeleaza la confiscarea averilor si sechestrarea averilor penalilor ce rasar zi de zi in viata noastra ?