Finalul lui 2015 nu a adus lumina si in cazul carnetelor cu vizele medicale rupte, episodul care a insemnat practic ratarea titlului pentru RCM Timisoara. Clubul a intrat in vacanta, dar zvonurile din oras nu au luat pauza. Gurile rele din lumea sportului timisorean spun ca incidentele de dinaintea semifinalei au semnata cu episodul prin care Nero a incendiat orasul Roma. Doar ca de data aceasta, ”mobilul” crimei l-ar fi reprezentat banii, nu razbunarea pe crestini. Mai precis, primele regesti promise jucatorilor daca aduceau al treilea titlu consecutiv de campioni ai Romaniei.
Astfel, jucatorii au avut promise prima intr-adevar substantiale, in jur de 3000 de euro pentru un titular, conform surselor noastre. Astfel, zvonistica din lumea sportiva a capatat curaj mai ales din cauza trecerii timpului si a faptului ca ancheta politiei nu a scos nimic la iveala, dar si a tacerii celor din club din ultima perioada. In acest context, persoane din sportul timisorean sunt convinsi de teoria conspiratiei:
”Cei de la club au rupt vizele, aveau promise prime prea mari si si-au dat seama ca nu le pot plati”, ne-a declarat o sursa din sportul timisorean.
Oficialii clubului timisorean neaga insa acest lucru si spun ca e o prostie:
”E ca si in bancul acela cu cei doi nebuni care sar gardul ca sa scape de la ospiciu. Au de sarit 100 de garduri, la 50 unul oboseste si se hotarasc sa o ia de la capat. E o prostie, numai cine nu a condus in viata lui nimic poate spune ca am facut asa ceva. Primele erau 6% din bugetul total al clubului nostru. Daca chiar nu aveam bani, decalam luna ianuarie. Este o minciuna ordinara”, ne-a precizat vicepresedintele Dusan Filipas.
Altfel, pe firul anchetei evenimentelor din 6 septembrie a intrat demult si Procuratura. reamintim ca atunci sase jucatori au avut foile cu vizele medicale lipsa din carnetele de joc: Vali Calafetenu, Calatlin Fercu, Eugen Capatana, Jack Umaga, Paula Kinikinilau si Jack Umaga. Fara ei, cinci titulari si o rezerva, echipa a pierdut semifinala cu Farul Constanta, si astfel, Timisoara a ratat ocazia sa isi apere titlul cucerit in 2013.