Timba are parte de o toamna mai mult decat dificila. Echipa antrenata de Bogdan Murarescu nu isi gaseste stabilitate, chiar daca sezonul acesta conducerea si stafful au avut in plan sa cocheteze chiar si cu calificarea in play-off. Din pacate pentru ei, toamna a inceput cum nu se poate mai prost inca din vara, iar auspiciile sezonului 2014-2015 incep sa se prabuseasca ca piesele de domino. Timba s-a despartit de al treilea jucator aflat sub contract de la inceputul sezonului, iar de fiecare data, motivele tin de orice alta cauza in afara de club.
Inca din vara, Timba a inceput transferurile tarziu. De aici au si survenit primele probleme. Primul pivot acontat, Steve Tchiengang s- dovedit o mare teapa, deoarece jucatorul cu origini africane avea viza de SUA expirata si nu a putut sa mai paraseasca tara. ”Ursii” acontasera un alt american, pe Billy Baptist, transfer pe care clubul l-a anuntat ca o certitudine pe pagina oficiala de Facebook. Dupa nici doua saptamani, Baptist a parasit echipa, iar explicatia oficiala a fost ca jucatorul a fost in probe si nu l-a multumit pe antrenorul Murarescu. Startul sezonului i-a gasit pe galben-negri cu sapte straini, iar trei dintre ei s-iau facut deja bagjele spre alte destinatii.
Primul a fost Mladen Sljivancanin, fost campion al Germaniei cu Frankfurt Skyliners. Jucatorul care putea evolua pe posturile 1, 2 si 3, lucru rar intalnit in baschetul modern, a venit dupa ce a avut in vara serioase probleme cu spatele. Totusi, clubul nu a vrut sa le scape printre degete un jucator ce putea sa se dovedeasca a fi aur, mai ales ca a venit pe un salariu sub 3000 de euro pe luna. Sljvancanin a vrut insa un apartament cu trei camere si conditii bune pentru familia sa, chiar daca salariul luat in mana nu a vrut sa fie enorm. Astfel, cum in primele etape nici nu a demonstrat mare lucru, clubul s-a inteles cu el sa se desparta. Daca cu Sljivancanin a fost usor, deoarece jucatorul avea un contract bun pentru club, din cauza ca a venit dupa accidentare, mai greu a fost cu Nemanja Petrovic. Conducatorul de joc care a evoluat onorabil la Chiajna sezonul trecut l-a scos din minti pe Bogdan Murarescu duăa ce a acomis cinci greseli personale intr-un meci. Antrenoul nu l-a mai dorit in echipa, iar petrovic a mai stat cateva saptamani bune pana si-a luat salariul compensatoriu pe care contractul il prevedea la reziliere unilaterala.
Dupa ce Petrovic a plecat, Murarescu a gasit un american ”ieftin si bun”, Larry Hall, care a acceptat sa vina sa joace fara sa fie platit. Intre timp, antrenorul a mai cautat un conducator de joc, iar in timpul acestor cautari, un alt jucator a parsit echipa, pe nepusa masa. Pivotul Jozo Brkic, cel care a declarat la prezentarea oficiala a sezonului ca el a venit la timba pentru bani, a gasit o echipa in Kosovo, cu care a semnat, profitand de o chichita din contractul sau cu Timba. Brkic a fost convins de fostul sau antrenor sa plece de la Timisoara pentru e evolua la KB Peja:
”Joi seara jucatorul mi-a dat un email prin care imi spunea ca pleaca la alt club. Vineri, am avut o discutie de trei ore cu el, totul a fost in regula, pentru ca sa aflu apoi de la agentul lui ca el semnase deja cu echipa din Kosovo. Brkic a semnat peste capul agentului sau si a putut semna pentru ca a avut o intarziere de o singura zi pentru 30% dintr-un salariu. Cand am vazut care e caracterul jucatorului, am considerat ca nu mai are rost sa il tinem. Puteam sa nu ii dam dezlegarea. Noi i-am spus ca nu e o tară buna Kosovo, echipa unde a mers are un presedinte de 22 de ani, sunt si probleme cu banii, cu suporterii, dar el nu a ascultat”, a spus presedintele Timbei, Sebastian Raducanu.
Astfel, Timba a ramas cu cinci jucatori straini, iar Murarescu trebuie sa caute inca doi care sa intregeasca lotul. O misiune dificila, dar si mai dificila va fi integrarea noilor veniti, deoarece am trecut deja de mijlocul lunii noiembrie. Timba are o singura victorie in campionat, cu Universitatea Cluj, codasa campionatului, formatie de care a reusit sa treaca si in Cupa Romaniei. Marti, Timba are o deplasare dificila la Sibiu, iar sambata, echipa va juca acasa cu Steaua, una dintre fortele campionatului. Cu aceste auspicii, saptamana se anunta una foarte dificila pentru Timba, mai ales in contextul in care nu e niciun secret pentru nimeni ca cei din conducere au legaturi cu PSD, iar faptul ca Ponta a pierdut alegerile a venit ca o lovitura nefasta.
rezultatul alegerilor are efect neasteptat la Timba! nu se poate face sport de inalta performanta cu improvizatii pe toate posturile