A lăsat cariera de fotbalist în mod intempestiv pentru a deveni antrenor la ASU Poli, echipa suporterilor care au luat-o de jos, din Liga a V-a. Paul Codrea s-a apucat de antrenorat după mai bine de zece ani de fotbal în campionatul Italiei și un final de carieră încheiat poate prea abrupt la Rapid București. Nu a trăit emoția performanței cu Poli Timișoara, deși Marian Iancu a făcut referire la el, poate prea des. După ratarea promovării din Liga a IV-a, Codrea rămâne modest și spune că mai are multe de învățat, de aceea, e un elev sârguincios al cursurilor de antrenor cu licență A, organizate de FRF. Despre Marian Iancu, ASU Poli, Dan Alexa, naționala României și multe altele, puteti citi în interviu următor.
Reporter: Ești antrenor la ASU Poli de mai bine de un an și jumătate. Cum e antrenorul Paul Codrea? Este mai greu să fii antrenor decât să fii jucător?
Paul Codrea: Este o experiență nouă, în primul rând. Este cu totul altceva. Nu pot să spun că e altfel decât îmi imaginam, îmi imaginam că este greu, dar poate nu chiar atât de greu. Sunt mulțumit că am luat-o de jos, pentru că și jos sunt dificultăți, cu toate că nivelul e mult mai scăzut față de Liga I sau a II-a. Dar chiar și aici, e greu să creezi ceva, e greu să câștigi, să te impui. Până la urmă dacă pleci de jos și faci greșeli, nu e așa grav. E de o mie de ori mai greu decât să joci, pentru că lucrezi cu oamenii, ești responsabil pentru ceea ce se întâmplă. Ești răspunzător, unicul răspunzător, se știe, când echipa pierde, singurul vinovat e antrenorul, când echipa câștigă, toți au merite. Îmi place, îmi asum asta, mergem mai departe.
R: Te-ai retras la 31 de ani, destul de neașteptat. Multă lume a spus că ai mai fi putut juca bine câțiva ani. Ți-e dor de viața de jucător?
P.C.: Da, multă lume îmi spune. Chiar la București m-am întâlnit cu domnul Iordănescu, care îmi spunea de ce nu am mai jucat. Nu am mai avut stimuli, și așa am simțit. Si cred că am făcut bine, pentru că așa simt. Nu mai aveam tragere de inimă să mai joc.
R: Urmărești Liga I? Te uiți la meciurile Rapidului, pentru că din Giulești ai pus ghetele-n cui? Nivelul Ligii I ți se pare în scădere?
P.C.: Nu văd niciun meci pentru că nu am DolceSport și Look TV, am DigiSport. Dar urmăresc după meciuri, citesc ce s-a întâmplat, văd imagini. Ceea ce s-a întâmplă la Rapid e o consecință a tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, așa că nu avea cum să fie bine. Mi se pare că a scăzut nivelul în multe campionate, nu doar în România, pentru că lipsa banilor face ca investitorii să fugă de fotbal. Mai ales în România, unde majoritatea sunt arestați, unde se pare că doar oamenii din această categoria investesc în România. Atunci, e firesc ca oamenii să se ferească să mai investească.
R: Ai jucat la Poli doar în Liga a II-a. Regreți că nu ai putut evolua la echipă în perioada Marian Iancu, pentru că practic atunci au fost cele mai mari performanțe?
P.C.: Nu, nu regret. Nu a fost să fie. Niciodată nu a fost o ofertă clară din partea lor, niciodată nu au fost discuții cu domnul Iancu, deși el tot arunca prin ziare că eu am refuzat. Nu a fost niciodată vorba ca eu să vin concret la Poli. Doar o dată, cu Daniel Stanciu, pe sfârșit de era Iancu, poate s-a discutat ceva mai concret, dar atât. Iar atunci am ales să rămân în Italia.
R: Ești unul dintre fotbaliștii români care au evoluat cel mai mult în Italia. Totuși, în ultimii ani nu ai mai fost convocat la națională. Avem acum exemplul lui Sânmărtean, care a ”înflorit” și la națională la 34 de ani. Regreți, prin prisma acestui fapt, că n-ai mai prins naționala la o vârstă mai matură?
P.C.: Am 44 de meciuri, joc la națională de la 19 ani și am jucat până la 30. Doar că eu pe parcurs am avut parte și de accidentări, s-au tot schimbat și antrenorii, poate din cauza aceasta nu am mai multe selecții. Sânmărtean e un jucător talentat, îl cunosc de când eram mici, de la loturile naționale de juniori. Mereu a avut potențial, doar că acum, poate i-a venit mintea la cap. El era un jucător capricios, cred că asta s-a văzut la echipele la care a fost înainte. La Steaua probabil că a dat de un ambient profesionist, se simte bine, îi place și și-a dat seama și el, văd din declarații, că a pierdut timpul mulți ani. Și e doar vina lui.
R: Să rămânem tot la națională. Deocamdată, nu avem un selecționer, ci o echipă provizorie condusă de Anghel Iordănescu. Cum ți se pare această decizie a Federației?
P.C.: E o decizie destul de riscantă. Dar poate să îți iasă, și atunci să fie totul în regulă, dar poate să nu îți iasă, și atunci toată lumea va sări să facă scandal. În funcție de rezultatul meciului cu Irlanda, se va da verdictul, dacă a fost bine sau nu.
R: Cine crezi că ar fi cel mai potrivit pentru postul de selecționer, dacă luăm în calcul că FRF a spus că Iordănescu e o variantă privizorie? Ai prefera un român sau un străin?
P.C.: Eu aș vrea un român. Și chiar un român tânăr, care are carismă, are dorința de a demonstra. În categoria aceasta intră mulți antrenori. S-a vorbit mult de Cosmin Contra, de Dan Petrescu, de Olăroiu, chiar Viorel Moldovan. Erau mulți calificați, ca să zic, așa, care să își dorească postul acesta, și poate că îl meritau. Dar așa a ales federația, poate a ales să meargă pe mâna unui om experimentat.
R: În Liga a IV-a, mai sunt de jucat câteva etape din tur. Cum ți se pare campionatul față de anul trecut?
P.C.: La fel de greu, practic nu s-a schimbat mai nimic, decât numele echipei cu care ne batem. Anul trecut era Ghiroda, acum e Ripensia, care formează o echipă bună, o echipă valoroasă, au investit foarte mulți bani, au adus jucători de valoare. Salariile lor sunt la un nivel pe care poate doar la Liga a III-a mai găsești. E un adversar cu care ne va fi greu să ne batem. Eu zic că va fi mai greu decât cu Ghiroda. Chiar și Ghiroda ne-a fost superioară din punct de vedere financiar, și până la urmă, a contat anul trecut acest aspect.
R: În vară au apărut niște zvonuri cum că o parte dintre suporteri nu ar mai fi vrut să continui tu la echipă. S-a vehiculat și numele lui Romică Buia. Este adevărat? Tu ai simțit că unii nu te mai doreau?
P.C.: Nu știu de aceste zvonuri. Eu am discutat cu suporterii, e clar că atunci când nu voi fi dorit, sau la fel, dacă eu voi vrea să plec de aici, nu e nicio problemă, ne dăm mâna, le-am zis asta și băieților. Eu zic că am colaborat bine, am reușit să creem ceva frumos, echipa și-a câștigat respectul pe teren. Suntem neînvinși de un an și jumătate, nu am pierdut niciun meci în campionat. Eu zic că acesta e un semn de seriozitate, de multă muncă. Poate la început, lumea ne-a luat puțin în derâdere, e echipa suporterilor, ce echipă e și asta? Dar pe teren, lucrurile au stat cum am vrut noi. Nu am simțit în niciun moment că s-au gândit la alt antrenor.
R: Cum ai spus și tu, e echipa suporterilor. Aveți parte de un mare spriin, dar au fost și unele probleme, unele reacți mai violente ale unora dintre fani. E adevărat că rectorul Șerban ar fi spus că dacă nu se încetează cu aceste ieșiri, nu va sprijini echipa? A apărut o ruptură între rector și suporteri, pentru că există și acest zvon.
P.C.: Nu cred. Eu nu știu nimic, pot să spun doar că suporterii, atunci când au reacționat mai violent, au fost provocați. Avem exemplele de anul acesta, de la Gătaia, cu Dudeștiul acasă. Sunt echipe cu care anul trecut am avut probleme. Nu s-a întâmplat acum absolut nimic, pentru că nu au mai fost provocări. E normal, când cineva te provoacă, ca în rândul galeriei, să existe și oameni mai inflamabili, să se aprindă mai ușor și atunci să reacționeze. Dar dacă nu sunt provocați, nu au creat niciun prejudiciu niciunde, nu au făcut niciun fel de problemă. Deși sunt foarte mulți în număr peste tot.
R: Cu excepția mașinei arbitrului de la meciul cu Mama Mia Becicherecul Mic din Cupa României.
P.C.: Da, acela poate e singurul incident.
R: Ai adus vorba de aceste arestări. Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Echipa va avea și un proces cu societatea lui, pentru nume și culori. Cum ai primit vestea arestării sale?
P.C.: Nu prea mă interesează domnul Iancu. Îmi pare rău că e un om care ține în el atâta ură. Nu îmi place, și pot să spun că nu mă bucur pentru el că a intrat în pușcărie. Îmi pare rău de toată lumea, nu doresc nimănui să ajungă în pușcărie. Dar dacă s-a ajuns acolo, înseamnă că oamenii au avut ceva la mână încât să îl acuze și să îl închidă. Faptul că el are atâta ură împotriva noastră, nu pot să înțeleg de unde până unde, inclusiv împotriva mea. Dar nu am avut niciodată nimic de împărțit cu el, nu am jucat la clubul lui, nu am făcut nimic împotriva lui, Dar el m-a atacat pe unde m-a prins. Dar cred că un om inteligent nu răspunde provocărilor, și nu am i-am răspuns. Nu îi voi răspunde nici acum. De asta spun, că nu prea mă interesează ce i se întâmplă, chiar nu am nimic de împărțit cu el.
R: Dar crezi că e posibil să vă pierdeți dreptul să folosiți numele de ”Poli”? Ce crezi că s-ar întâmpla dacă se va ajunge la asta?
P.C.: Mi se pare ciudat că el încă are dreptul să țină o societate care nu activează de doi ani. Asta mi se pare cel mai ciudat. Nu înțeleg de ce te iei de unii care sunt în viață, când tu ești mort.
R: Să revenim un pic la antrenorat. Alexa, care a pornit la drum tot ca și tine, imediat după ce s-a lăsat de fotbal, a spus că Jose Mourinho e modelul său și că visează într-o zi să ajungă ca el. Tu ai vreun model?
P.C.: Trebuie să avem fiecare un țel, dar cred că suntem la început ambii, și eu, și el, și alți antrenori. Cred că încă ne formăm stilul, până să ajungem noi la nivelul lui Mourinho, sau Guardiola sau Ancelotti, mai avem multă pâine de mâncat. Dar ca stil, mie îmi place Antonio Conte, cu care am lucrat în Italia și mi-a plăcut ca atitudine, ca metode de antrenament, ca mentalitate mi-a plăcut foarte mult. Încerc să copiez lucrurile care mi-au plăcut și să le elimin pe cele care nu mi-au plăcut, pentru că nimeni nu cred că e perfect. Cred că noi, cei tineri, suntem încă în căutarea unui stil, pentru că nu avem un stil, nu ai cum să ai, dacă ne-am apucat de șase luni sau un an de antrenorat.
R.: Cum îl vezi pe Alexa ca antrenor. A început cu o retrogradare, destul de dificil.
P.C.: E la început, și el își caută drumul. Chiar dacă ar fi câștigat campionatul în Liga I, nu puteai spune că e mare antrenor. Sau dacă a retrogradat, că e un antrenor slab. Cred că doar tinpul va vorbi despre calitățile și realizările unui om. Nu poți să îl judeci în șase luni sau un an. Trebuie să treacă măcar cinci ani ca să spui că a făcut ceva sau nu a făcut ceva.
R: Crezi că într-o zi veți fi adversari în aceeași ligă?
P.C.: Normal că mă gândesc, dar scopul meu nu e să fiu adversar cu el, ci să progresez, să ajung cât mai sus. Visul meu e să antrenez în străinătate, în Italia. Am stat acolo mult timp, am cunoștințe, și chiar am vorbit cu cineva, care mi-a zis ”Ia-ți licențele, că noi te susținem!”.
R: Apropo de licențe, ai început școala de antrenori la FRF. Ce implică cursurile? Ești conștiincios?
P.C.: Nu știu exact cât vor dura, cred că un an. E foarte interesant, cel puțin în primele două zile în care am fost, au fost cursuri foarte interesante. În prima zi am participat și cu băieții care au venit de la licența Pro, eu dau pentru licența A. A venit un lector din Germania, ne-a vorbit un pic despre filozofia lor, care e foarte interesantă, cum sunt și alte filozifii interesante. E de învățat. Deocamdată sunt conștiincios, să vedem la examen, dacă îl iau sau nu.
R: Tu ai jucat pe terenuri sintetice și ai unul în proprietate. Ce părere ai despre ultimele informații, cum că granulele de cauciuc din suprafețele de joc sunt toxice și cancerigene, mai ales că s-a discutat si în Italia despre asta?
P.C.: Nu știu multe. Oricum terenul meu sintetic nu are granule, e fără. E un teren și pentru tenis și pentru fotbal. Cele doar pentru fotbal au granule. Într-adevăr, vara mă gândesc că fiind cald, emană niște substanțe care sunt toxice, fiind cauciuc. În Italia nu am auzit de așa ceva.
