Ceva e PUTRED in Danemarca! Cazul carnetelor rupte de la RCM Timisoara are ite tot mai incalcite

RCM-UV-Timişoara-3RCM Timisoara si Federatia Romana de Rugby au ramas pe pozitii si luni in cazul carnetelor rupte de la semifinala cu Farul Constanta. In conditiile in care declaratiile la politie au continuat, FRR si medicul-coordonator al Policlinicii sportive din Timisoara au lamurit cum clubul a murit cu regulamentul in mana, ba mai mult, a avut un ghinion teribil, deoarece singurul medic care putea rezolva problema era plecat din oras. De asemenea, chiar daca galben-albastrii au suferit o mare umilinta la semifinala, pe care au si infierat-o in declaratii, totusi, echipa se va prezenta la finala mica.


Medicul Octavian Campian, coordonatorul Policlinicii sportive, a explicat se nu era legal ca medicul Serbescu sa puna vizele la teren. Fiind vorba de o institutie publica, este ilegal sa scoti stampila si oric document din policlinica. Totusi, carnetele puteau fi duse la policlinica pentru viza, dar asta o putea face doar Campian, cel care i-a verificat pe jucatori in data de 7 iulie. Fatalitate insa, Campian a fost plecat din oras, si nu a putut ajunge la timp inapoi in Timisoara.

”Din punct de vedere legal, nu este voie sa se puna vizele altundeva decat intr-o institutie medicala avizata, in acest Policlinica sportiva, care este una singura in Timisoara. Viza se pune doar intr- institutie medicala, nu se poate pune la marginea terenului. Este ilegal sa scoti din institutie stampilele, fisele medicale sau registrul. Medicul Serbescu a gresit si va fi si sanctionat pentru asta. Registrul medical al echipei de rugby nici nu putea fi la domnul Serbescu, pentru ca acel registru e la mine. Registrele si fisele medicale ale sportivilor pot fi verificate, cu acceptul spitalului, dar nu pot parasi institutia. Farul Constanta putea reclama daca vizele s-ar fi pus la marginea terenuluiExista o solutie, dar nu in timpul de 25 de minute, cum s-a intamplat la meci. Carnetele jucatorilor seputeau aduce la Policlinica sportiva, unde eu puteam sa pun parafa si atunci totul era in regula. Eu nu am fost in localitate insa, prima data m-a sunat pe mine, si apoi probabil l-au sunat pe medicul Serbescu”, a declarat Octavian Campian.

Intre timp, oficialii FRR au spus ca exista nepotriviri intre ce au declarat cei din conducerea RCM Timisoara si Bogdan Bradu, responsabilul cu carnetele de joc si totodata, delegatul echipei la meci:

”Bogdan Bradu a spus ca a verificat ultima data carnetele marti, 2 septembrie, in timp ce conducerea clubului a spus ca le-au verificat cu doua ore inainte de momentul cand s-a constatat absenta foilor. De aceea, am cerut testul cu poligraf. Noi chiar ne dorim sa se faca saptamana aceasta, cat mai repede daca se poate”, a declarat directorul de comunicare al FRR, Lucian Lorin.

Interesant este ca zvonul despre arbitrii care nu au putut parasi Timisoara, venit din partea unor apropiati ai celor din club. a fost infirmat si de Politie, dar si de FRR:

”Ancheta este acum doar la inceput, pentru ca cineva sa primeasca interdictie de a parasi orasul, e nevoie de avizul Procuraturii, ori deocamdata Procuratura nu se ocupa de caz”, a declarat Mirela Draghicioiu, purtatoare de cuvant la Politia Timisoara.

”Arbitrii au fost duminica seara la ora 19 la sedinta FRR in care s-a redactat scrisoarea pusa pe site”, a confirmat Lorin.

In contextul acestui scandal, clubul va participa sambata la finala mica, pentru a nu risca sancituni e la FRR.

Leave a Reply